Nicio cursă pierdută din cauza norului vulcanic la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în prezent, Aeroportul Satu Mare nu a pierdut nicio cursă din cauza norului de cenușă vulcanică. Ieri la ora 15.00 a fost redeschis spațiul aerian la Satu Mare, însă, potrivit prognozelor, este posibil ca norul vulcanic să revină pe teritoriul țării în acestă noapte la ora 03.00


Pulberii în suspensie care formează norul de cenușă vulcanică ce a acoperit Europa și a dat peste cap traficul aerian pe continent nu au afectat cursele programate pe Aeroportul Satu Mare. „Tarom este singura companie care operează pe Aeroportul din Satu Mare, iar cursele acestei companii sunt de luni până vineri, astfel că restricția de zbor impusă vineri noaptea, la ora 24.00, nu a afectat orarul normal al companiei Tarom, și asta pentru că în weekend, sâmbătă și duminică, nu avem programate zboruri de pe aeroportul nostru“, spune Nicolae Fekete, directorul Aeroportului Satu Mare.

Liber la zbor, pentru moment
Autoritățile au decis, ieri dimineață, reluarea curselor de pe Aeroportul Satu Mare, odată cu redeschiderea spațiului aerian din județul Satu Mare, începând cu ora 15.00. Astfel că, prima cursă după cea efectuată vineri la ora 19.10, cu destinația București, a avut loc ieri la ora 17.30, când, pe Aeroportul Satu Mare a aterizat cursa zilnică a Tarom. „Orarul nostru nu a fost afectat, așteptăm însă comunicările din partea companiei, respectiv al autorităților“, afirmă reprezentanții Agenției Tarom Satu Mare.

Și conducerea Aeroportului Satu Mare așteaptă noi comunicări cu privire la evoluția norului volcanic, respectiv, eventualele restricții de zbor. „Situația s-a mai nuanțat, în sensul în care, în loc de închiderea totală a spațiului aerian în cazul revenirii norului volcanic, se au în vedere restricții la anumite altitudini. Mai ales în cazul județului Satu Mare, care este la periferia spațiului aerian românesc, se pot impune anumite restricții de altitudine, dacă județul este afectat doar parțial, iar restul spațiului aerian de pe traseu, deloc“, susține Fekete. Acesta mai spune că, potrivit unor prognoze și monitorizări prin satelit al norului volcanic, este posibil ca acesta să revină pe teritoriul vestic al țării, în această noapte la ora 3.00. „Sunt monitorizări și prognoze care se actulaizează de la o oră la alta, în funcție de fenomenele atmosferice. O astfel de prognoză făcută de guvernul britanic pe siteul http://www.metoffice.gov.uk, arată posibilitatea ca la noapte, norul să revină în județele Satu Mare, Bihor și Arad. Deciziile sunt însă ale autorităților române, din partea cărora așteptăm noi comunicări“, mai spune Fekete


Două curse anulate la Baia Mare
Aeroportul din Baia Mare, de exemplu, a pierdut aproximativ 2.000 de euro, bani reprezentând taxele de îmbarcare ale pasagerilor care aveau bilete pentru cele două curse care au fost anulate în perioada în care aeroportul a fost închis.  „Am avut doar două curse anulate, pierderile fiind minore. De ieri, de când s-a deschis aeroportul, nu am mai avut probleme. Ieri seară, la ora 22.15, avionul care a venit din Bucureşti a aterizat fără probleme, având la bord 44 de pasageri”, a declarat Mihai Pătraşcu, directorul aerogării băimărene.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite