Moşul coboară azi de pe sediul SAPARD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadourile vor fi împărţite după orele 18.00, pe strada Mircea cel Bătrân. Sute de copii sunt aşteptaţi azi, pe parcursul întregii după-amiezi să-l întâlnească pe Moş Nicolae în municipiu. Tot într-o formulă originală, moşul motocicliştilor a pregătit sătmărenilor multe surprize.

Moş Nicolae şi-a umplut sacul plin de cadouri pentru copiii sătmăreni. Acesta va ajunge azi după-amiză în municipiul unde se va întâlni cu zeci de copilaşi. Primul popas pe care îl face este lângă hotelul Dacia, când după orele 17.00  când va împărţi cadouri tuturor copiilor prezenţi în acea locaţie. Într-un mod original, Moşul vine de această dată pe motocicletă. Eagle Bikers a adunat o sumă considerabilă, bani pe care i-a folosit pentru achiziţionarea de dulciuri pentru copiii prezenţi în Parcul Libertăţii din municipiu. „În fiecare an facem acţiuni caritabile. Ne dedicăm copiilor şi suntem bucuroşi că le putem aduce un zâmbet pe chipul lor“, a declarat Bereş Zoltan, preşedintele asociaţiei Eagle Bikers.

Moşul  - prezent pe strada Mircea cel Bătrân

În premieră în Satu Mare, în acest an, Moş Nicolae coboară pentru toţii copiii din Satu Mare, de pe sediul SAPARD, situat pe strada Mircea cel Bătrân. Evenimentul, organziat de Centrul Multicultural Poesis, începe de la orele 18.00. „Moşul coboară de la o înălţime considerabilă, special pentru copii. Ei vor primi dulciuri şi vor avea parte de surprize“, a declarat Laura Micovski, organizator al evenimentul.

Târgul moşului – deschis până sâmbătă seara

Caritas Satu Mare s-a gândit şi în acest an să ofere o bucurie micuţiilor. Până seara, cele trei căsute amplasate în Pasajul Coposu sunt deschise sătmărenilor. „Părinţii, bunicii şi persoane de toate vârstele pot cumpăra produse lucrate manual de benediciarii organizaţiei Caritas. Anul trecut am reuşit să strângem suma de 5000 lei, bani pe care i-am donat persoanelor cu care ţinem noi legătura, oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Anul acesta vom face la fel“, a declarat Csilla Fazekas, director Caristas Satu Mare.

Miss crăciuniţe

Şi pentru că persoanele de sex masculin nu trebuie neglijate în această seară, pot participa la concursul de frumuse la care s-au înscris 15 de tinere, în cadrul competiţiei „Miss Crăciuniţa“. De la ora 19.00, la clubul Infinity toţi bărbaţii sunt aşteptaţi să-şi susţină preferatele. Primele şase finaliste vor primii premii în valoare de 50 lei.Preţul de intrare la spectacol este 5 lei, iar banii colectaţi vor fi donaţi unei persoane de 47 de ani care are nevoie de ajutor.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite