MUTĂRI: Procurorii sătmăreni pleacă din Palatul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dirigintele de şantier Florin Cristea spune că reabilitarea va fi gata la mijlocul anului viitor
Dirigintele de şantier Florin Cristea spune că reabilitarea va fi gata la mijlocul anului viitor

Angajaţii Parchetelor de pe lângă Judecătoria şi Tribunalul Satu Mare se mută într-o clădire din Piaţa Libertăţii. În noul sediu, procurorii vor avea 40 de birouri, faţă de cele 16 de care dispun acum în Palatul Justiţiei.

„Chiar şi cu un deficit de personal, 40 în loc de 65 de angajaţi, abia încăpem în cele 16 birouri din Palatul Justiţiei. Dacă schema de personal ar fi completă, n-ar face faţă clădirea, deoarece fiecare procuror are nevoie de birou separat pentru audieri”, spune procurorul Gabriela Pop, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Viitorul sediul al Parchetelor de pe lânga Judecatoria si Tribunalul Satu Mare

Palatul Justiţiei are în total 7 săli de şedinţe şi 76 de birouri, din care 16 sunt folosite de angajaţii celor două Parchete, iar 60 de Tribunal şi Judecătorie.
„Odată cu mutarea Parchetelor vor avea loc schimbări majore şi la noi. Întreaga clădire va intra în reparaţii capitale, deoarece de mai bine de 100 de ani, de când Tribunalul, Judecătoria şi Parchetele funcţionează în acest palat, el nu a trecut decât prin zugrăveli şi igienizări periodice”, spune judecătorul Remus Nemeş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare.

Lucrările de la noul sediu al Parchetelor decurg conform planului

Noul sediu va fi gata în iulie 2011
Viitorul sediul al celor două Parchete va fi în Piaţa Libertăţii nr. 9, unde pe vremuri funcţiona Banca Naţională, iar ulterior Banc Post. După 3-4 ani de discuţii şi planificări, clădirea de aproximativ 1.400 de metri pătraţi a fost dată de municipalitate în administrarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. „În 2009 am primit clădirea, an în care Ministerul Justiţiei ne-a şi aprobat fondurile necesare lucrărilor de consolidare şi reabilitare. Este vorba de suma de 1.800.000 lei, fără TVA, bani din care se va reuşi executatea tuturor lucrărilor prevăzute în plan”, mai spune procurorul Gabriela Pop.

Lucrările de la noul sediu al Parchetelor decurg conform planului

Clădirea va găzdui, pe lângă cele două Parchete, şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate (DIICOT). Dirigintele de şantier Forin Cristea spune că lucrările au început în 18 ianuarie şi că vor fi terminate în luna iulie 2011. „Avizul de construire l-am primit pentru o perioadă de 18 luni, termen ce îl vom respecta, dacă banii vor fi viraţi în continuare la timp. Deocamdată, suntem în grafic şi cu lucrările, şi cu plăţile”, spune reprezentantul constructorului.
Cifre
1,8 milioane de lei a alocat Ministerul Justiţiei pentru amenajarea noului sediu.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite