Satu Mare: Locuri de joacă, contracost, pentru copilul tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele câteva spaţii de joacă amenajate în Satu Mare, aşteaptă ca numărul clienţilor să crească, odată cu schimbarea temperaturilor. O petrecere aniversară într-un loc de joacă, poate costa între 200 şi 500 de lei

După ce pe întreg parcursul verii locurile de joacă amenajate au dus lipsă de clienţi, toamna readuce copiii în spaţiile de joacă, unde aceştia se pot distra de minune, sub supraveghere, pentru sume cuprinse între 7 şi 10 lei pe oră. Cele câteva locuri de joacă din Satu Mare au reînceput să fie căutate de părinţii. „ Putem spune că vara aceasta a fost criză şi la noi, de aceea ne-am axat pe aniversări. În această perioadă au început însă să crească solicitările. Pentru aniversări, închiriem spaţiul cu 200 de lei pentru trei ore”, afirmă Monica Mădăras, administratoarea Happy Club de pe strada Rândunelelor.

Mai mulţi clienţi de luna viitoare


Temperaturile ridicate din timpul lunii septembrie, dar şi începerea şcolii şi a grădiniţei, au scăzut numărul de clienţi la unele locuri de joacă din Satu Mare. „Într-adevăr, în această lună au fost mai puţini copii faţă de alte perioade ale anului. De luna viitoare însă, ne aşteptăm să avem din ce în ce mai mulţi copii la joacă“, afirmă Loredana Mada, director Loly’s Play Land, din cadrul supermarketului Real. Aceasta mai spune că, pe lângă clienţii fideli, locul de joacă are asigurată clientela din rândul părinţilor care îşi fac cumpărăturile în supermarket. Preţul unei ore de joacă la Loly’s Play Land este de 10 lei, respectiv 8 lei pentru o jumătate de oră, iar pentru aniversări, spaţiul de joacă se închiriază cu 200 de lei, timp de două ore.  “Vin cu fetiţa mea, şi nu doar când fac cumpărături. Îi place foarte mult aici, mai ales când nu vom mai putea merge în parc din cauza vremii, vom veni şi mai des”, spune Nicoleta Bria.

Distracţie în voie


Andandino, situat pe strada Liviu Rebreanu este căutat mai ales pentru petrecerile aniversare. Pe lângă sala de dans, sala de joacă pentru băieţi şi separat pentru fete, cu jucării specifice, un spaţiu de joacă exterior, cu tobogane şi alte echipamente de joacă pentru copii, Andandino deţine şi o salină, unde cei mici se pot trata de diferite afecţiuni respiratorii. „ Ne distrăm de minune, şi copiii, dar şi noi, părinţii. În total am chetuit astăzi aproape 500 de lei, pentru 15 copiii şi 10 adulţi. 300 de lei a costat închiriera spaţiului, iar restul, mâncarea comandată, pizza şi platouri, dar şi băuturi”, spune Mihaela Pop, mama Alinei, sărbătorita de ieri. Preţul unei ore de joacă sub supravegherea personalului angajat costă 7 lei. „Îmi place foarte mult, nu e ca la grădiniţă, aici facem ce vrem”, spune Carina, în vârstă de 6 ani.
Fiecare loc de joacă oferă, pe lângă spaţiul echipat cu tot ceea ce le este pe plac celor mici, şi picturi pe faţă, animaţie şi costumaţii.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite