Satu Mare: Şapte hectare de vegetaţie uscată au ars ieri la Ardud şi Livada
0
În cursul zilei de ieri, şapte hectare de vegetaţie uscată aparţinând de Consiliile Locale din Ardud şi Livada au fost mistuite de flăcări în urma unor incendii.
Primul incendiu a izbucnit la ora 16.53 la Ardud iar pompierii sătmăreni au intervenit cu două autospeciale la vegetaţia uscată care ardea pe o suprafaţă de patru hectare. La faţa locului se aflau şi opt voluntari ai serviciului voluntar al oraşului care au ajutat la stingerea incendiului. După aproximativ o oră de luptă cu flăcările focul a fost stins. La cel de al doilea incendiu izbucnit la Livada Mică, pompierii au intervenit cu o autospecială la vegetaţia care ardea pe o suprafaţă de aproximativ 3,5 hectare. La faţa locului erau prezenţi şi şase voluntari ai serviciului din comună cu o autospecială. Incendiul a fost lichidat două ore mai târziu.