Leontina Ghiţ a făcut cea mai modernă grădiniţă din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Educatoarea Leontina Ghiţ s-a folosit de fondurile europene pentru a reabilita grădiniţa „Dumbrava minunată“. Statutul de ecogrădiniţă este întărit de o seră încălzită, în care copiii învaţă să cultive şi să îngrijească legume şi flori.

Ştiam încă din copilărie că vreau să devin dascăl. Am intrat la Liceul Pedagogic din Zalău, loc în care dorinţa de a face ceva pentru copiii din satul meu s-a accentuat. Făceam practică la grădiniţele din oraş şi îmi doream şi pentru copiii din satul meu un loc frumos în care să beneficieze de educaţie aleasă”, povesteşte Leontina Ghiţ.  Şi-a început cariera didactică la Grădiniţa cu Program Prelungit din Băiţa de sub Codru, un sătuc din judeţul Maramureş. „Era o clădire veche, unde aveam o sală cu pământ pe jos, dotată cu câteva măsuţe şi scăunele.  Vara mai mergea, dar iarna era cumplit. Ca să pot încălzi sala, în drum spre grădiniţă adunam lemne de pe unde puteam, aprindeam focul în sobiţa de tuci şi apoi mergeam din casă în casă să aduc copiii la grădiniţă. Toate acestea m-au ambiţionat şi m-au ajutat să trec peste orice obstacol în drumul meu spre realizarea unei grădiniţe cel puţin la fel de frumoase ca şi cele la care îmi făcusem practica pedagogic“, spune cadrul didactic. Cu multă ambiţie şi sârg, în câţiva ani, grădiniţa din sătucul Băiţa de sub Codru a devenit „un mic palat al poveştilor şi întâmplărilor frumoase”.

Director timp de 15 ani

După Revoluţie, Leontina Ghiţ şi-a urmat soţul, ofiţer, la Satu Mare şi a devenit educatoare la Grădinţa „Tricotex“, devenită în anul 2004 „Dumbrava Minunată“, pe care a condus-o timp de 15 ani.  Era o clădire veche, mohorâtă, improprie pentru ceea ce Leontina Ghiţ visa să le ofere copiilor din acea zonă. Visele ei au început să devină realitate odată cu posibilitatea accesării fondurilor europene. „Primul proiect l-am accesat în anul 2002. Era vorba despre promovarea educaţiei ecologice la nivel preşcolar. Împreună cu o grădiniţă parteneră din Ungaria ne propuneam să schimbăm atitudinea copiilor şi a părinţilor faţă de mediu printr-un comportament responsabil în relaţia cu natura. Se numea <<Encordia>> şi a stat la baza proiectului naţional <<Ecogrădiniţa>>“, mai spune educatoarea. Au urmat şapte ani în care echipa de la Grădiniţa „Dumbrava minunată“, în parteneriat cu unităţi preşcolare din Ucraina şi Ungaria, precum şi cu Centrul de resurse CREST Satu Mare, a beneficiat de fonduri europene în valoare de aproximativ 400.000 de euro. Cu aceşti bani, grădiniţa a fost dotată cu mobilier modern, cu cabinet de educaţie ecologică, cabinet medical, bucătărie, băi şi anexe modernizate. Pe lângă toate acestea, în incinta unităţii există o minibibliotecă cu 500 de cărţi de împrumut pentru părinţi, un atelier de ceramică şi o sală de sport. Statutul de ecogrădiniţă este întărit de o seră încălzită, în care copiii învaţă să cultive şi să îngrijească legume şi flori.

Întrebări şi răspunsuri:
ADS: Seamănă Grădiniţa „Dumbrava minunată“ cu cea din visele dumneavoastră?
L.G
.: Seamănă şi sunt mulţumită că am reuşit să o realizez. Sunt fericită pentru generaţiile de copii care au beneficiat şi vor mai beneficia de acum încolo de condiţiile pe care am reuşit să le creăm.
ADS: Ce urmează?
L.G. Urmează să-mi liniştesc gândurile şi sufletul, să redescopăr meseria de educator. Sunt sigură că mai am multe de făcut, mai am vise la care nu o să renunţ niciodată.

Ce-i place:

Adoră copiii şi este mulţumită că a avut întotdeauna alături părinţii preşcolarilor, care, prin Asociaţia „Părinţi pentru Copii“, se implică activ în viaţa grădiniţei.

Ce nu-i place:
Urăşte ipocrizia, demagogia şi refuză să facă ceva ce ar fi împotriva principiilor sale, indiferent de consecinţe.

Profil:
Născută: 5 februarie 1959, Băiţa de sub Codru, judeţul Maramureş
Studii:  Liceul Pedagogic Zalău
Familie: Este căsătorită, are două fete

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite