Lapte fără corn în şcolile sătmărene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Franzel şi Teodora Paliac îşi aduc mâncare de-acasă ori îşi cumpără de la chioşcul şcolii
Robert Franzel şi Teodora Paliac îşi aduc mâncare de-acasă ori îşi cumpără de la chioşcul şcolii

Contestaţia depusă de una dintre firmele participante la licitaţia organizată de Primărie întârzie semnarea unui contract. Aproape 13.000 de copii din grădiniţele şi şcolile sătmărene nu primesc de la începutul anului şcolar corn şi mere.

„Licitaţia a fost încheiată la data de 6 septembrie, iar firma Bam Pan Impex SRL din Turda a fost declarată câştigătoare la data de 6 octombrie. Termenul pentru contestaţii a fost 18 octombrie, o singură nemulţumire fiind înregistrată, în data de 15, din partea firmei R & B Com SRL din Baia Sprie, care a depus contestaţii deoarece a fost descalificată. Contestaţia va fi rezolvată până în 15 noiembrie”, spune Mihaela Manoliu, şeful Biroului Achiziţii Publice din cadrul Primăriei.
Până la finalizarea contestaţiei şi la semnarea contractului cu una dintre firme, cei 4.189 de preşcolari şi 8.487 de elevi din clasele I-VIII din municipiu vor trebui să îşi aducă mâncare de acasă.

Câte doi reprezentanţi pe clasă distribuie în fiecare dimineaţă laptele

Îşi cumpără de la chioşc
Elevii de la Şcoala Generală nr. 1 din Satu Mare vin cu sandvişuri de-acasă ori îşi cumpără de mâncare de la chioşcuri pentru că porţia de lapte pe care o primesc nu prea ţine de foame. „Laptele e binevenit, dar îmi mai cumpăr mâncare de la chioşcul de lângă şcoală. În general mănânc corn cu ciocolată sau alte produse de panificaţie”, spune elevul Robert Franzel. „Când am bani îmi cumpăr mâncare de la chioşc, iar când nu am îmi aduc sandviş de acasă, pregătit de bunica. Uneori şi în locul laptelui îmi cumpăr sucuri sau ceai”, susţine eleva Teodora Paliac.
Directorul şcolii povesteşte că unii elevi nu beau nici laptele pe care îl primesc gratuit. „Sunt câţiva copii care nu se bucură de laptele primit şi, în loc să-l bea, stropesc prin curte. Sunt însă copii care abia aşteaptă ca micul dejun să le fie completat cu mere şi corn”, a declarat directorul Constantin Voicu.

Copiii îşi aduc sandvişuri de-acasă pentru micul dejun

Un echipaj mixt format din angajaţi ai Prefecturii judeţului Satu Mare, ai Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului şi inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare efectuează de săptămâna trecută controale în depozite şi şcoli pentru a vedea alimentele distribuite elevilor şi condiţiile de păstrare a acestora.
Întârzie şi merele
Licitaţia pentru distribuirea merelor s-a încheiat săptămâna trecută, iar termenul pentru contestaţii a fost marţi, 2 noiembrie. „Nu s-a depus nicio contestaţie, astfel încât de vineri sau luni se va putea începe distribuirea merelor pentru cei 9.060 de elevi din şcolile generale”, spune Iuliu Ilyes, primarul municipiului Satu Mare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite