Jocul de-a războiul în pădurea de la Gelu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fanii filmelor de comando, dar şi amatorii de senzaţii tari îşi pot petrece timpul liber la o sesiune de împuşcături la 10 km de Satu Mare, în pădurea din Gelu. Aici se organizează frecvent partide de paintball.

Paintball-ul se practică de peste cinci ani la Satu Mare. Terenul unde se desfăşoară jocul se află în pădurea de la Gelu, pe terenul fostei fazanerii şi se întinde pe  distanţă de două hectare. Dani  Dărăban, administratorul societăţii care organizează jocurile, spune că, în  decursul celor cinci ani, peste 4.000 de sătmăreni au încercat măcar o dată senzaţiile unei împuşcături cu vopsea. Jocul se desfăşoară pe echipe, care pot fi formate din trei până la 20 de componenţi. Aceştia folosesc replici ale armelor normale, dar care nu sunt periculoase: Kalashnikov, M16, Sniper, Sniper Laser, Tommy Gun. Pentru protecţia capului, jucătorii poartă măşti cu ventilatoare şi protecţie, iar pentru protejarea corpului, un combinezon de camuflaj şi vestă. Mâinile sunt protejate cu mănuşi special. Costul unei partide este de 50 lei. Pentru această sumă, jucătorii primesc la intrarea pe teren absolut tot ce este necesar: marker la alegere, butelie CO2 plină, mască Scott, combinezon de camuflaj, vestă de protecţie a pieptului, mănuşi şi 200 de bile. Ca bonus, li se oferă apă minerală sau plată. În cazul în care jucătorii mai vor să continue după ce şi-au epuizat toate cele 200 de bile, mai pot cumpăra bile suplimentare la preţul de 0,2 lei bucata.

Jocul nu este periculos dacă se respect regulile

Este o alternativă de petrecere plăcută a timpului liber. Jocul nu este periculos dacă se respect anumite reguli de siguranţă. Cea mai importantă este purtarea echipamentului de siguranţă”, precizează Dani Dărăban. În timpul jocului, echipele se luptă să îndeplinească un scop, obiectivul fiind eliminarea adeversarilor prin împuşcare. Dacă jucătorul este lovit, indiferent în care parte a corpului şi bila cu vopsea se sparge, rezultând o pată de vopsea, acesta este considerat eliminat şi se retrage din joc. De asemenea, dacă, din întâmplare, masca unui jucător cade sau este dată la o parte, iar acesta se  află în zona de joc, el este obligat să se arunce la pământ cu faţa în jos, să-şi acopere faţa sau capul cu mâinile şi să strige: „Opriţi jocul!”. Toţi jucătorii sunt obligaţi să respecte acest lucru şi să se oprească din joc. Câştigă echipa care elimină toţi adversarii. Durerea provocată de bila de vopsea este suportabilă, intensitatea ei depinde de distaţa de la care s-a tras sau de locul lovit.

Paintball la domiciliu

Ultima fiţă în rândul părinţilor sătmăreni este organizarea de jocuri paintball cu ocazia zilelor de naştere a copiilor. Dani Dărăban spune că este invitat des la asemenea evenimente. Deoarece copiii sub 14 ani nu au voie la terenul de joc, pentru ei se organizează trageri la ţintă. Costul unei asemenea distracţii este de 300 lei, sumă care include deplasarea la domiciuliu cu tot echipamentul necesar, plus 1.000 de bile.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite