Satu Mare: Jandarmii sătmăreni organizează o campanie de donare de celule stem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Jandarmii sătmăreni organizează o campanie de donare de celule stem
Satu Mare: Jandarmii sătmăreni organizează o campanie de donare de celule stem

Cei aproximativ 300 de jandarmi sătmăreni vor dona celule stem anul acesta. Campania va implica toate unităţile de jandarmi din ţară. 

Iniţiativă lăudabilă a jandarmilor sătmăreni. Aceştia vor organiza în toamna acestui an o campanie de donare de celule stem la nivel naţional. În acest sens conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) a luat legătura cu colegii din ţară, aceştia exprimându-şi  dorinţa de a participa la campanie. Purtătorul de cuvânt al IJJ, Cristian Silaghi, a declarat că, în cel mai scurt timp, va lua legătura şi cu conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Judeţean pentru a pune la punct toate detaliile deoarece organizarea unei astfel de campanii implică mai mulţi factori. “În primul rând este nevoie de un mediu steril iar singurele camere sterile sunt cele de la centrul de transfuzie sanguină. Cel mai apropiat centru de donare şi recoltare de celule stem de Satu Mare este la Cluj iar ca să mergi până acolo costă timp şi bani” a declarat Cristian Silaghi.

Celule stem se recoltează la Satu Mare doar în sălile de naştere
La ora actuală la nivelul judeţului Satu Mare recoltare de celule stem se operează numai în sălile de naştere. Medicii ginecologi recoltează, la solicitarea părinţilor, celule stem din cordonul ombilical al nou-născuţilor, acestea fiind stocate într-o bancă de celule din Slovacia, sau mai nou din Cluj,  şi păstrate pentru vindecarea unor boli grave de care ar putea suferi copilul sau fraţii acestuia. Campania va debuta cu recoltarea unei singure probe de sânge după care probele vor fi supuse unor teste imunologice. Rezultatele acestor teste vor confirma dacă donatorul este sau nu sănătos. În cazurile afirmative jandarmilor li se va stabili un profil imunologic şi vor fi incluşi în baza de date a donatorilor de celule stem. Dacă se va găsi un bolnav cu sistem imun compatibil, donatorul va fi contactat şi va avea posibilitatea să salveze o viaţă. Durata procesului de donare şi recoltare de celule stem este puţin mai mare ca în cazul donări de sânge. Dacă în ultimul caz, procesul durează între 15-20 de minute, la donarea de cellule stem, procesul se poate întinde pe parcursul a două ore deoarece sângele este trecut printr-un aparat care filtrează celulele şi le reţine. Celulele sunt colectate din sânge cu ajutorul unui aparat, iar apoi sunt introduse printr-o perfuzie bolnavului.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite