UPDATE Jaf în Carpați II. Autorul a comis fapta într-un timp record, 7 secunde!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii fac cercetări FOTO: Adevărul
Poliţiştii fac cercetări FOTO: Adevărul

Un magazin cu program non stop din cartierul sătmărean Carpați II a fost jefuit ieri seara. Vânzătoarea a fost amenințată cu cuțitul. Poliția a demarat o anchetă.

UPDATE ORA 11.20

Jaful a durat doar şapte secunde.  Roxana Cristea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, afirmă că bărbatul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în incinta magazinului: „Bărbatul avea faţa acoperită cu un fular, a intrat în magazin cu un cuţit în mână, şi-a luat banii din casa de marcat, după care a fugit”.Un suspect în cazul jafului a fost audiat în cursul nopţii la sediul Poliţiei, însă acesta a fost eliberat în cursul dimineţii, după ce anchetatorii nu au reuşit să stabilească o legătură certă între bărbat şi fapta comisă.

Ora 9.00

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, autorul, un bărbat căutat acum de poliţie, a intrat mascat în incinta magazinului situat la intersecţiile străzilor Lucian Blaga şi Vulturului. Vânzătoarea, ameninţată cu cuţitul, i-a dat autorului banii încasaţi din vânzări, aproximativ 300 de lei, după care acesta a părăsit incinta magazinului şi s-a făcut nevăzut. Poliţia a demarat cercetările la faţa locului.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite