Izabela Voropciuc - Visează să cânte la Viena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Izabela este socotită una dintre cele mai talentate eleve ale Şcolii de Arte Satu Mare. La doar 8 ani are în palmares numeroase rezultate şi premii la concursurile naţionale de muzică.

Talentată, inocentă şi frumoasă, Izabela Voropciuc cântă la pian de la vârsta de cinci ani. Sub îndrumarea profesoarei Anamaria Manfredi, Izabela visează să ajungă departe. „În viitor mă văd concertând în străinătate, alături de pianişti recunoscuţi. Când cânt la pian mă simt în lumea mea. De mică m-au fascinat clapele acestui instrument, dar şi sunetele pe care le emiteau. Mi-am dorit să învăţ să cânt la pian, iar părinţii mei au fost foarte receptivi la ceea ce îmi doream, aşa că au decis să mă lase să îmi dezvolt această latură“, a declarat micuţa pianistă.
Studiază zilnic una-două ore
Izabela petrece zilnic câte o oră, două în faţa pianului. „Trebuie să exerseze şi să înveţe dacă vrea să ajungă departe. Este o fire ambiţioasă şi destul de ordonată la vârsta ei. Se descurcă foarte bine la pian, iar ceea ce am observat la ea este faptul că citeşte bine şi rapid notele. Le prinde foarte repede“, a precizat profesoara Izabelei. Chiar şi în vacanţă, micuţa pianistă studiază. „Nu poţi să te opreşti din cântat doar pentru că e vacanţă. Trebuie zilnic să exersez, chiar dacă nu o fac în ritmul din timpul şcolii. În plus, aş pierde mult dacă nu aş cânta zilnic“, susţine Izabela.
Remarcată la concursuri internaţionale
În acest an, Izabela s-a făcut remarcată la diferite concursuri desfăşurate în ţară, la care a câştigat trei premii: la Zalău, Sighet şi Oradea. „Am câştigat locul I la concursul internaţional de interpretare vocal-instrumentală „Viva la Muzica“, ediţia a XII-a, de la Zalău, la concursul internaţional de de interpretare instrumentală şi arte vizuale de la Sighet, dar şi la concursul de tinere talente de la Oradea. De fiecare dată când câştig părinţii îmi fac surprize deosebite“, spune Izabela.
Nu doar muzica clasică şi pianul fac parte din viaţa tinerei. Izabela a participat la numeroase concursuri de matematică şi limba română, unde, prin premiile obţinute, a demonstrat că îi place să înveţe.
Ce-i place:
Micuţei pianiste îi place să meargă la cumpărături împreună cu părinţii pentru că ştie că de fiecare dată are parte de câte o mică surpriză. Îşi ajută mama la treburile gospodăreşti, dar are grijă şi de frăţiorul ei de doar doi anişori. Este una dintre puţinele fetiţe care se joacă cu maşinuţe, nu cu păpuşi. Îi mai place să se dea cu rolele.
Ce nu-i place:
Nu-I plac păpuşile şi copiii care se dau mari. Izabela nu este încântată nici de faptul că micuţul ei câine nu prea o ascultă.
Întrebări  şi răspunsuri
ADS-Unde îţi vei petrece vacanţa de vară?
I.Z. -În primul rând o să dau o fugă la mătuşa mea de la Cluj cu care voi merge la Conservator pentru că vreau să-l vizitez. Apoi voi merge cu părinţii undeva, probabil la mare.
ADS-Cât de departe vrei să ajungi în cariera de pianist?
I.Z-E o întrebare destul de dificilă, însă acum, la această vârstă, mă văd cântând la Viena. Sper să locuiesc acolo, pentru mine e capitala muzicii şi acolo vreau să şi lucrez.
Profil
Născută: 2 iunie 2002, Satu Mare
Studii: elevă la Şcoala de Arte din Satu Mare
Familie: are un frate de doi ani

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite