Îşi vând porcii prin mică publicitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Csengeri şi-a vândut deja cinci porci prin intermediul anunţurilor de mică publicitate
Maria Csengeri şi-a vândut deja cinci porci prin intermediul anunţurilor de mică publicitate

Pentru că este interzis transportul animalelor dintr-o localitate în alta, ţăranii au găsit o modalitate de a le plasa direct la cumpărător. Înainte de sărbători, rubricile de mică publicitate ale ziarelor locale sunt pline de anunţuri de vânzare a porcilor, iar preţurile cerute sunt identice cu cele din târguri.

Ţăranii sătmăreni îşi vând porcii prin intermediul rubricilor de mică publicitate, în acest fel fiind scutiţi de eventuale amenzi la care s-ar expune. Conform reprezentanţiilor Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare (DSVSA), transportul porcului dintr-o localitate în alta este interzis, iar valoarea unei amenzi se ridică la sume între 750 – 1500 lei. Ţăranul îşi pune anunţul şi aşteaptă telefonul. Clienţii trebuie să meargă la domiciliul vânzătorului pentru a ridica porcul. Gama de anunţuri este diversificată, de la şoldănei la porci de 180 kilograme.

Maria Csengeri şi-a a pus anunţul la mica publicitate. Din cei şapte porci a reuşit să vândă până în prezent cinci bucăţi. „Telefonul îmi sună în continuu. Aproape în fiecare an dau astfel de anunţuri iar porcii se vând foarte bine“, a declarat Maria Csengeri, din localitatea Lazuri.
Andrei Roşu a vândut deja un porc gras de 180 kg. „Mai am unul de 150 kg, ceilalţi i-am vândut. Săptămâna trecută au fost doi sătmăreni care au venit după porci până în Marna“, a declarat Andrei Roşu. Fiecare vânzător, contactat prin telefon te asigură că porcul are toate actele medicale în regulă. „Tot ce mai trebuie făcut, în momentul în care ţi-l cumperi sunt analizele medicale la veterinar“, a mai declarat Andrei Roşu.

Preţul se mai negociază

Un kilogram de carne de porc se vinde cu 8 lei, dar sunt persoane dispuse să negocieze. „Eu vând porcul la 8,5 lei kg, însă se poate negocia. În prima fază cumpărătorul îmi aduce un avans, iar când vine să ridice animalul, îmi dă restul de bani“, a mai spus Andrei Roşu.

Este interzis transportul porcilor dintr-o localitate în alta

În anul 2006, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor a implementat un plan de eradicare a pestei porcine, care prevedea interzicerea transportului animalelor dintr-o localitate în alta, valabil şi în prezent. Este motivul principal pentru care ţăranii apelează la anunţurile de mică publicitate. „În mod normal, nu este nimic ilegal să-ţi vinzi porcul prin mică publicitate, iar în acest fel,ţăranii nu mai sunt nevoiţi să-ţi transporte porcul dintr-o localţie în alta, lucru interzis 100% şi implicit scapă de amendă. Ţăranul român este inventiv“,  a declarat Dorin Maurer, directorul DSVSA Satu Mare.
În cazul în care sunt prinse aceste persoane, ele riscă o amendă cuprinsă între 750 – 1500 lei.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite