Ionuţ Foldes - Este dedicat voluntariatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Student în anul I al Facultăţii de Sociologie, UBB Cluj, Ionuţ Foldes s-a dedicat voluntariatului şi proiectelor extraşcolare, încă din timpul liceului câştigând mai multe concursuri de proiecte.

Înainte ca anul universitar să înceapă, tânărul sătmărean s-a  implicat ca voluntar în cadrul unui program al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj –Napoca, unde a fost admis după terminarea liceului. Pe tot parcursul anilor de şcoală, el a participat la mai multe acţiuni de voluntariat, printre care şi campanii de ajutorare a copiilor cu dizabilităţi. Primul proiect extraşcolar în care tânărul a fost implicat a fost Bursa Ideilor. „Prima mea participare la concursul «Bursa Ideilor» al Fundaţiei Hans Lindner m-a mobilizat şi m-a impulsionat să fiu cât mai activ pe plan extraşcolar. După experienţa de la prima ediţie, pentru care, împreună cu colegii am gândit un proiect de înfiinţare a unei cantine şcolare în cadrul liceului, la cea de-a doua ediţie am realizat un proiect de afterschool, care a luat locul I“, spune Ionuţ.
În acelaşi timp, el a fost ales în Consiliul Elevilor din cadrul Colegiului „Ioan Slavici“, responsabil al departamentului de educaţie, fiind şi coordonatorul Clubului Voluntarilor din liceu. Experienţa de voluntariat în cadrul Şcolii Speciale a avut pentru Ionuţ un puternic impact emoţional. „Le recomand tuturor tinerilor să participe la campanii de caritate. Este foarte important ca cei cu probleme, cum sunt de exemplu copii cu dizabilităţi de la Şcoala Specială din Satu Mare, să nu fie marginalizaţi şi să primească sprijinul societăţii. Pe de altă parte, mie, de exemplu, voluntariatul mi-a deschis orizonturile “, spune Ionuţ. Ales preşedinte al Asociaţiei pentru Tineri şi Copii din Satu Mare „Act 4 U“, Ionuţ a realizat mai multe campanii de promovare a unui comportament social sănătos. „Voi participa la noi proiecte şi în Satu Mare, însă în Cluj–Napoca îmi doresc să particip la campaniile Centrului de Sănătate Publică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice“, mărturiseşte Ionuţ.
Întrebări şi răspunsuri?
Ce le-ai spune tinerilor liceeni pentru a-I determina să participe ca voluntari în diverse campanii?

I.F.: Pe lângă faptul că întind o mână de ajutor celor care au nevoie, cred că este foarte important ca tinerii să aibă astfel de preocupări, pentru că sunt foarte benefice pe planul dezvoltării personale.
Ce îţi doreşti să faci după terminarea studiilor?
Mi-am dori să fiu activ în continuare pe acest plan, al voluntariatului, şi să lucrez într-o organizaţie care militează pentru respectarea drepturilor omului.
Profil
Născut – 19 octombrie 1991, Satu Mare
Studii – Absolvent al Colegiului Naţional „Ioan Slavici“
Familie:  un frate

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite