Satu Mare:(UPDATE) Îngropat de viu în fântana din curtea părintească (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare:(UPDATE) Îngropat de viu în fântana din curtea părintească (GALERIE FOTO)
Satu Mare:(UPDATE) Îngropat de viu în fântana din curtea părintească (GALERIE FOTO)

Un bărbat din Negreşti Oaş a fost îngropat de viu în fântâna din curtea casei sale, după ce malurile puţului i s-au surpat peste el.

A încercat să-şi ajute fratele săpându-i fântana din curtea casei, însă a murit strivit sub pământ. Un bărbat din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare a decedat în această dimineaţa după ce pereţii fântânei s-au surpat peste el, lăsându-l fără suflare în câteva minute.
Gheorghe Stan (37 ani) muncea de câteva zile la fântâna din curtea părintească. Joi a săpat cu excavatorul groapa adâncă de 7 metri, iar azi încerca să o cureţe pentru a monta tupurile de beton.
„Dimineaţă a scos apa cu motopompa şi apoi a coborât să cureţe pâmântul. La un moment dat a aluncat şi am văzut cum se surpă pământul. Am sărit după el până  au ajuns pompierii“, spune Petru Stan, unchiul tânărului care-l ajuta la săpat.

Misiune aproape imposibilă

Pompierii s-au chinuit două ore să îl scoate pe bărbat de sub cantitatea de pământ căzută peste el. Munca le-a fost îngreunată de apa din puţ care ieşea la suprafaţă. În jurul orei 13.00, au zărit trupul bărbatului, iar cu ajutorul unei pârghii au reuşit să îl scoată la suprafaţă. Din păcate, acesta a fost decedat.
„Şansele lui de supravieţuire erau minime încă de la început. O persoană nu rezistă mai mult de trei minute fără oxigen“, a declarat Daniela Feher, asistent Ambulanţă Satu Mare.


VEZI AICI OPERAŢIUNEA DE SCOATERE DIN FÂNTÂNĂ


Bărbatul nu şi-a lua nicio măsură de precauţie, iar pereţii fântânei nu erau deloc asiguraţi.
„A fost o misiune extrem de dificilă, pereţii se tot surpau iar apa ieşea la suprafaţă. Din păcate şi noi am ajuns prea târziu, bărbatul fiind deja decedat. El este singurul vinovat, trebuia să îşi ia măsuri de precauţie. Pereţii fântânei nu erau asiguraţi“, a declarat colenelul Ioan Sălăgean, şeful Centrului Operaţional din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Someş“ Satu Mare.

S-a întors din Italia în urmă cu două săptămâni

Gheorghe Stan muncea în Italia, alături de ceilalţi doi fraţi ai acestuia. Pentru că a rămas fără loc de muncă, s-a hotărât să vină acasă, pentru a săpa fântâna din curtea părintească. Timp de câteva zile a folosit excavatorul, însă pentru că adâncimea nu era potrivită, a hotărât să intre în groapă şi să mai sape.
„Vroia să sape până la 10 m adâncime, însă s-a întâmplat nenorocirea. Nu aşa se fac treburile la noi“, spune vecinul de curte, Ioan Creţ.

Stradă blestemată


În ultima perioadă, nu mai puţin de patru persoane şi-au pierdut viaţa pe strada Turului, din oraşul Negreşti Oaş. „Mi-a fost coleg de clasă, este al nouălea care moare şi al patrulea de pe staradă. Săptămâna trecută tatăl acestuia a căzut de la înălţime. Acum s-a întâmplat şi nenorocirea asta“, spune Maria Ghiriti, fostă colegă de clasă cu decedatul.
Părinţii tânărului au suferit un şoc, celor doi acordându-se îngrijiri medicale la spital.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite