Satu Mare: Prima seară studenţească poartă amprenta Infinity

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Prima seară studenţească poartă amprenta Infinity
Satu Mare: Prima seară studenţească poartă amprenta Infinity

Eveniment mult aşteptat de tinerii sătmăreni, prima seară studenţească s-a desfăşurat în limitele „casual“. Fiind la început de drum, organizatorii admit că acţiunea are nevoie de mai multă promovare.

Un număr de aproape 50 de studenţi de la instituţiile de învăţământ universar din Satu Mare au avut parte, ieri,  de o seară dedicată lor, cu multă băutură, muzică şi concursuri. Evenimentul a avut loc într-o atmosferă familiară. În linii mari, prima seară studenţească s-a încadrat între casual şi voie-bună.

Râsete, aplauze şi dans

După o jumătate de oră de muzică, actorul Vasile Blaga a susţinut un stand-alone show interactiv cu multe glume cu tâlc, publicul reacţionând pe măsură. Acesta a adoptat o ţinută de cowboy, făcând referire la „cei unşpe cai frumoşi“ ai săi din Botiz. Actorul i-a dedicat o piesă organizatorului Paul Bonea, care a împlinit vârsta de 23 ani.
Pe lângă recitalul susţinut alături de Vasile Blaga, Bianca Rus a mai cântat câteva piese, fiind susţinută de cei apropiaţi ei. Segmentul interactiv a constat în trei concursuri: un concurs de skandenberg, de băut bere, respectiv de cultură generală, toate dominate de oşeni. Evenimentul a fost închis de un DJ set elaborat de Big Junior, muzică pe care studenţii au dansat până dimineaţa. De remarcat că alături de tineri s-au distrat şi directorii de instituţii de învăţământ superior.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite