Încep cursurile de dans în Satu Mare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonia Ruba şi Mircea Torok, ambii de 6 ani, premianţi în concursuri, au fost ieri la cursuri private în cadrul „Dans Club ‘92“
Antonia Ruba şi Mircea Torok, ambii de 6 ani, premianţi în concursuri, au fost ieri la cursuri private în cadrul „Dans Club ‘92“

Şcolile de dans din municipiu anunţă ultimele înscrieri pentru cursurile din acest an. Cei care vor să deprindă paşii de dans sau facă mişcare în mod util şi plăcut se pot înscrie în aceste zile la una dintre şcolile de dans din oraş.


Pentru delectare, pentru a scăpa de kilogramele în plus sau chiar pentru a face performanţă, dansul este unul dintre sporturile preferate de sătmăreni. La şcolile de dans din Satu Mare  au loc în această perioadă înscrieri pentru amatorii de mişcări pe ritmuri incitante.
Pentru sume cuprinse între 60 şi 100 de lei pe lună, amatorii pot frecventa cursurile uneia dintre şcolile de dans, sub îndrumarea unor instructori profesionişti. După circa trei -patru luni de antrenamente săptămânale, cât durează în medie un modul, începătorii pot deprinde dansurile de bază, latino americane şi standard. În funcţie de preferinţe, dar şi de abilităţi, aceştia pot opta pentru cursurile din nivelurile următoare.

Ultimele zile de înscrieri

„Noi începem cursurile de dans din 15 ianuarie. Înscrierile se fac zilnic, prin telefon, la 0261.711. 777 sau 0722. 429 934“, spune Ioan Mergheş, antrenor la „Dans Club ‘92“ şi arbitru în cadrul Federaţiei Române de Dans Sportiv.  Acesta mai spune că părinţii care îşi aduc copiii la aceste cursuri au şi ei parte de preţuri promoţionale pentru a frecventa cursurile.
„Pentru începători, preţul este de 70 de lei pe lună, cu două antrenamente pe săptămână. Iar pentru părinţii sportivilor, preţul scade de la 200 de lei pe persoană pentru trei luni, la 150 de lei pe cuplu pentru aceeaşi perioadă, antrenamentele fiind o dată pe săptămână“, mai spune Ioan Mergheş, cel care a deschis imediat după 1990 prima şcoală de dans din Satu Mare.

Înscrierile se pot face zilnic

La „Royal Dance Club“ costul lunar al unui modul este de 60 de lei. „Înscrierile se pot face zilnic, prin intermediul secretariatului Casei de Cultură a Sindicatelor. Modulul de patru luni cuprinde câte două cursuri pe săptămână“, spune antrenorul Ovidiu Ignat.
După o săptămână de cursuri gratuite, care au avut loc până ieri, la „Loga Dance School“ continuă în această perioadă înscrierile. „Opt antrenamente costă 100 de lei. Calculăm în funcţie de antrenamente, pentru că ne raportăm la un modul de câte 24 de antrenamente, la finalul cărora cursanţii  primesc o diplomă de absolvire“, spune managerul Lorant Loga.




Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite