Satu Mare: Moby Dick II, căutat de sătmăreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Moby Dick II, căutat de sătmăreni
Satu Mare: Moby Dick II, căutat de sătmăreni

Încă de la orele dimineţii, cititorii fideli au intrat în posesia volumului


Volumul al doilea al romanului „Moby Dick“ de Herman Melville, distribuit azi împreună cu ziarul „Adevărul“ a fost căutat de sătmăreni încă de la primele ore ale dimineţii. Aşa cum se întâmplă în fiecare zi de joi, clienţii fideli şi-au făcut apariţia pe la orele 7.00, pentru a se asigura că nu pierd volumul 51 al colecţiei „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.
Geta Băbţan  a fost printre primii cititori fideli care a intrat în posesia cărţii. „Am venit şi în această dimineaţă pentru a nu pierde niciun număr al colecţiei“, a spus Geta Băbţan. Şi vânzătoarea de la chioşcul de lângă sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare spune că în această dimineaţă, toate cele 80 de volume primate s-au vândut ca pâinea caldă.

Cartea, considerată „una dintre comorile literaturii lumii“, a fost publicată prima oară în Londra, la 18 octombrie 1851, în trei volume, cu titlul „Balena“. Povestea căpitanului de balenieră Ahab, obsedat de găsirea şi uciderea balenei albe, Moby Dick, este spusă de Ishmael, singurul supravieţuitor de pe corabia distrusă de imensul cetaceu.
Povestea căpitanului Ahab, pornit în căutarea obsedată a balenei albe, este relată de singurul supravieţuitor al expediţiei, Ishmael.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite