Electrolux: "Dorim să ajungem la o decizie favorabilă ambelor părţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma grevei de avertisment a muncitorilor de la Societatea Electrolux Satu Mare, de joi, 19 ianuarie, conducerea societăţii se arată deshisă la "alte negocieri şi discuţii constructive". Sindicaliştii se pregătesc de grevă generală.

Potrivit unui comunicat remis redacției de biroul de presă al companiei, poziția conducerii faţă de conflictul de muncă este în continuare deschisă şi flexibilă la alte negocieri şi discuţii constructive. "Ca urmare a declaraţiilor făcute de liderii sindicatului “Samus”, de la fabrica Electrolux din Satu Mare, precum şi a deciziei lor de a declanşa greva de avertisment şi, începând de marţi, greva generală – Electrolux doreşte să sublinieze următoarele aspecte: de la declanşarea conflictului de muncă, Electrolux a iniţiat mai multe runde de negocieri cu liderii de sindicat, în cadrul cărora compania a venit cu diverse propuneri pentru un nou contract colectiv de muncă, însă sindicatul nu este de acord cu adoptarea unui nou contract colectiv de muncă şi nici cu aplicarea noului Cod al Muncii. Electrolux subliniază că toate ofertele transmise către sindicat se bazează pe noul Cod al Muncii. Atât acţiunile întreprinse de companie, cât şi propunerile înaintate sindicatului sunt legale şi respectă legislaţia din România. Mai mult decât atât, Electrolux doreşte să ajungă la o decizie favorabilă ambelor părţi, care să ţină cont atât de cererile angajaţilor, cât şi de noul Cod al Muncii – pe care Electrolux este obligat să-l pună în aplicare începând cu 2012. Electrolux informează că, atât în vechiul contract colectiv de muncă (din 2011), cât şi în propunerile înaintate sindicatului, salariul minim oferit angajaţilor fabricii din Satu Mare este mai mare decât salariul mediu din judeţ. În plus, după cum a anunţat şi anterior, în luna ianuarie 2012 compania va menţine şi va plăti remuneraţia angajaţilor la acelaşi nivel de anul trecut, deşi contractul colectiv de muncă a expirat la data de 31 decembrie 2011. Electrolux rămâne deschis şi flexibil la alte negocieri şi discuţii constructive, compania dorind soluţionarea tuturor aspectelor aflate în discuţie, în cel mai scurt timp posibil", se arată în comunicat. În cazul în care nici mâine sindicaliştii şi conducerea nu vor ajunge la consens, marţi, 24 ianuarie, muncitorii vor declanşa grevă generală.
 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite