E oficial: ucişi de instalaţiile improvizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Pelacaci trebuia să susţină în acest an examenul de bacalaureat
Cornel Pelacaci trebuia să susţină în acest an examenul de bacalaureat

Specialiştii de la E-On Gaz au finalizat ancheta în cazul tragediei în care trei persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon. Azi, corpurile celor trei tineri de 18, 24 şi 25 vor fi înmormântare. Familiile decedaţiile nu îşi pot reveni din şocul tragediei.

Echipa E-On Gaz a stabilit, ieri, cauza morţii celor trei persoane, găsite decedate luni în jurul amiezii, într-o locuinţă de pe strada Retezatului din Satu Mare.
Conform purtătorului de cuvânt al E-On Gaz România, Oana Trandafir, tânărul de 18 ani folosea două instalaţii de gaz ilegal amplasate. „În imobilul respectiv, au fost identificate două aparate alimentate cu gaze naturale, un convector şi un aparat pentru prepararea apei calde (APAC), instalate fără forme legale. Totodată sistemul de evacuare a gazelor arse era necorespunzător, fapt ce a determinat cel mai probabil acumularea gazelor arse în încăpere provocând intoxicaţia cu monoxid de carbon a celor trei tineri“, a declarat Oana Trandafir, purtătorul de cuvânt al E-On Gaz România.
Peste 25% dintre consumatori nu repectă cerinţele E-On. „În anul 2009, din numărul de instalaţii verifiate, 25 % prezentau defecţiuni“, a mai declarat Oana Trandafir. Pentru propria lor siguranţă, consumatorii sunt rugaţi să nu folosească improvizaţii în instalaţiile de utilizate, respectiv să nu apeleze la aparate de utilizare care nu sunt etanşe sau nu au tiraj.

Trei persoane urmează să fie înmormântate


Familiile persoanelor decedate sunt sfâşiate de durere, iar azi  va avea loc înmormântarea lor. „Nu ne aşteptam la aşa ceva, ce ne facem noi acum?“, a declarat Roland Bretan, fratele unuia dintre decedaţi. Cea mai tânără victimă a împlinit anul acesta vârsta de 18 ani. În această perioadă, Cornel Pelecaci se pregătea intens pentru examenul de bacalaureat care îl aştepa în luna iunie. Colegii şi diriginta sunt sfâşiaţi de durere. Singurele amintiri pe care le mai au sunt câteva poze de pe contul său de hi5.
Cornel Pelecaci a locuia singur în casă de pe strada Retezatului. Părinţii lui au plecat vinerea trecută în Spania pentru a munci. Celelalte două victime, Marius Bretan (24 ani) şi Izabella Szabo (23 ani) aveau grijă de tânăr şi treceau din când în când pe la el, asigurându-se că este bine. Aceştia şi-au găsit însă sfârşitul luni după-amiază.

CITAT
„În anul 2009, din numărul de instalaţii verifiate, 25 % prezentau defecţiuni“
Oana Trandafir

Purtător de cuvânt E-On Gaz

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite