E oficial! Adrian Bota, soțul sexy-pedelistei Laura Bota, trimis în judecată pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura şi Adrian Bota
Laura şi Adrian Bota

Comisarul de Poliție Adrian Bota,  lucrător în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea. Comisarul este acuzat de luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul anului 2007, inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară la I.P.J. Satu Mare – Serviciul de Investigare a Fraudelor, i-a solicitat unui funcţionar public din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare să facă demersurile necesare pentru vânzarea a două cabinete medicale stomatologice, urmărind ca, prin acte subsecvente, soţia sa să devină proprietarul celor două cabinete, în detrimentul unui alt medic stomatolog. „Inculpatul urma să propună soluţii de netrimitere în judecată în două dosare penale în care era cercetat funcţionarul respectiv, dosare aflate în instrumentarea ofiţerului de poliţie. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie” se arată într-un comunicat remis de DNA.

Colaboratorul lui Bota din Consiliul Județean Satu Mare a fost ex-președintele CJ Ștefan Szabo. Surse judiciare afirmă că, potrivit rechizitoriului, Bota i-ar fi propus acestuia un troc, atribuirea a două cabinete medicale în schimbul a două rezoluții de neîncepere a urmăririi penale în cele două dosare în care Szabo era cercetat de Bota. Szabo era urmărit pentru înstrăinarea ilegală a pachetului majoritar de acțiuni de la hotelului Dacia, respectiv minciunile din declarațiile de avere, prin care și-a ascuns lanțul de magazine de panificație pe care le deține în Ungaria prin intermediul firmei Matejszalka Sutoipari KFT, trecută pe numele fiului său.

Faptele de fals în înscrisuri oficiale, de care erau acuzați, în același dosar, „sexy-pedelista” Laura Bota, nevasta polițistului, devenită între timp președinte al Organizației de Femei a PDL din Municipiul Satu Mare, dar și Marius Batin, fost jurist al Spitalului Județean, s-au prescris. Cei doi au fost scoși de sub urmărire penală. Fostul președinte al CJ Ștefan Szabo a scăpat și el de acuzare întrucât DNA nu a reușit să adune suficiente probe împotriva sa.

CITEȘTE MAI MULTE DETALII AICI

VEZI AICI FOTOGRAFII PROVOCATOARE CU SEXY-PEDELISTA LAURA BOTA


În cursul zilei de azi, Adrian Bota nu a putut fi contactat pentru declarații. Într-o discuție purtată anterior cu reporterul „Adevărul”, comisarul a negat toate acuzațiile. „E ridicol, Ștefan Szabo nici măcar nu a făcut parte din comisia de atribuire a spațiilor medicale” a afirmat Bota. Urmăriți evoluția procesului pe satu-mare.adevarul.ro

CITEȘTE ȘI 

CLICK - SOȚIA, SEXY-PEDELISTĂ, SOȚUL, POLIȚIST ȘPĂGAR?

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite