EXPOZIȚIE Sasu&Sasu despre urâțenia societății

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziție inedită la Secția de Artă a Muzeului Județean
Expoziție inedită la Secția de Artă a Muzeului Județean

Zeci de sătmăreni au participat vineri la vernisajul expoziției „Zoo-Logică“. Ion Sasu, stins din viață înainte de vernisaj și fiul său, Valer Sasu, vorbesc prin metafore color despre urâțenia societății.

Expoziția, comprimată, ocupă doar două săli din Secția de Artă a Muzeului Județean, însă reușește să adune „file“ din zeci de ani de creație artistică a familiei Sasu. 

Criticul Tiberiu Alexa: „Zoo-Logică se situează sub semnul ineditului și al rarisimului. Este e expoziție inedită prin prisma faptului că expun tată și fiu, unul care este și altul care s-a stins. Dar și pentru că reunește lucrări mai puțin expuse, din perioada anilor ’60 –’90 ale pictorului Ion Sasu și lucrări actuale fiului Valer Sasu. Și unul, și altul reflectă, prin metafore vizuale, urâțenia societății din două perioade diferite de timp. Una în care metafora trebuia să fie subtilă, impusă de regim, iar alta în care metafora nu mai are nevoie de nicio explicație din partea criticilor, întrucât o trăim toți.“

Zoo-Logică este prima expoziție care prezintă lucrări semnate de Ion Sasu de la trecerea sa în eternitate, în toiul pregătirilor vernisajului. Valer Sasu a declarat însă că nu a dorit să transforme expoziția într-o „expresie a tragicului“. „Am început să pregătim această epoziție din luna mai. Am discutat-o, am selectat lucrări, am lucrat împreună pentru a o pregăti. Faptul că el a plecat dintre noi este tragic, dar expoziția de față este rodul muncii și gândirii noastre, cu Ion Sasu încă în viață, deci nu e o <<postumă>>. Cel mai probabil, vom face expoziția <<In Memoriam>> anul viitor“ a declarat graficianul. 

Pictorul sătmărean Ion Sasu a încetat din viață joi, 20 octombrie, răpus de o boală necruțătoare. Născut la data de 23 august 1939 în localitatea Târşolț, Ion Sasu a absolvit în anul 1964 Facultatea de Arte Plastice din Cluj Napoca. Valer Sasu este unul dintre cei mai bine cotați graficieni din tânăra generație de artiști plastici sătmăreni și predă grafică la Universitatea de Nord Baia Mare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite