EXCLUSIV: La Satu Mare, Mohamed sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohamed sărbătoreşte Paştele confrom tradiţiei româneşti
Mohamed sărbătoreşte Paştele confrom tradiţiei româneşti

Mohamed Elabas, un medic ortoped originar din Arabia Saudită, s-a stabilit alături de familie în localitatea sătmăreană Gelu. Alături de soţie şi cei doi copii, medicul arab va sărbători Învierea lui Iisus Hristos conform tradiţiei româneşti, însă mielul l-a sacrificat potrivit regulilor musulmane.

Medicul ortoped Elabas Mohamed, originar din Arabia Saudită, s-a stabilit în anul 2000 în localitatea Gelu. Acum, se pregăteşte, alături de familie, pentru a sărbători Paştele în stil tradiţional românesc. A sacrificat deja mielul şi a înroşit ouă alături de soţie şi cei doi băieţi, iar la noapte va participa la slujba de Înviere. „Pentru mine, Paştele românesc e la fel de important ca sărbătorile din ţara mea. Avem tradiţii diferite, însă le respect şi de o parte şi de alta“, a declarat Mohamed, care a lăsat majoritatea pregătirilor pentru Paşte în seama familiei soţiei sale, Nicoleta.

Preparate arabe şi româneşti

Pe lângă mâncărurile tradiţionale româneşti - şuncă, miel umplut, ouă roşii, prăjituri - soţia lui Mohamed va pregăti şi preparate arabe pentru masa de Paşte. „Pentru arabi, mâncarea care nu lipseşte de sărbători este Kapsa, orez fiert amestecat cu legume fierte şi carne de pui. Toate acestea se aşează pe o farfurie mare iar familia se aşează pe un covoraş în jurul acestui platou şi mănâncă cu mâna“, a spus medicul arab, care a dezvăluit că una dintre tradiţiile musulmane prevede un ritual specific pentru sacrificarea mielului.

Mielul, întors spre Răsărit

„Înainte ca mielul să fie sacrificat, i se dă să bea apă, iar cuţitul se ascute foarte bine, pentru a nu chinui animalul. Mielul se întoarce cu capul spre Răsărit iar înainte de sacrificare se rosteşte de trei ori «Dumnezeu e mare»“, a mai spus Mohamed, care va merge cu ocazia sărbătorilor în vizită la rudele soţiei sale, aşa cum se obişnuieşte de sărbători şi în Arabia Saudită, unde a fost la Mecca pentru ultima dată în urmă cu şase ani.


Mohamed a sacrificat mielul conform regulilor musulmane

Mohamed a sacrificat mielul conform tradiţiei musulmane

„Român“ din 1988

Elabas Mohamed a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină Bucureşti, specializarea Ortopedie. Ajuns pentru prima dată în România în anul 1988, el a mărturisit că s-a îndrăgostit de atunci de ţara noastră. La Satu Mare, judeţ în care s-a stabilit ulterior, a ajuns prima dată în anul 1996.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite