Două accidente grave în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele au fost transportate de urgenţă la spital/foto: Arhiva
Victimele au fost transportate de urgenţă la spital/foto: Arhiva

Trei bărbaţi au fost răniţi grav în două accidente petrecute pe drumurile din judeţ în acest weekend. Unul a avut loc vineri, în Satu Mare, iar celălalt sâmbătă dimineaţa, pe DN 19. 

Vineri, 21 ocotmbrie, în jurul orei 12,50, la intersecţia străzilor Dorobanţilor şi Lucian Blaga  din municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Gheorghe Z., de 51 ani, în timp ce conducea autoutilitara marca Fiat Ducato, proprietatea unei firme din Bucureşti, pe fondul neacordării de prioritate l-a accidentat grav pe Dan L., de 37 ani, care circula cu bicicleta pe drumul prioritar. Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest. În cazul conducătorului auto rezultatul a fost negativ, iar în cazul biciclistului a rezultat o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto şi victimei le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Sâmbătă dimineaţă, pe 22 octombrie, la ora 6,10, a avut loc al doilea accident. Pe Drumul Naţional 19, în afara municipiului Carei, autoutilitara marca VW condusă de Marinel S., de 43 ani,  a intrat în coliziune cu o remorcă nesemnalizată şi neiluminată pe timp de noapte, tractată de un tractorul condus de Petru M., de 66 ani. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului tractorului şi a lui Dumitru M., de 72 ani, care se afla în remorcă. Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că remorca  nu era înmatriculată. Cercetările în cauză continuă faţă de conducătorul tractorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate şi conducerea pe drumul public a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere nu corespunde categoriei din care autovehiculul face parte.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite