Doi polițiști din Serviciul de Investigare a Fraudelor, victimele unei înscenări. DGA și DNA cred că autorul e polițist!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stelian Călugăru, şeful DGA Satu Mare, a declarat că principala pistă urmărită în anchetă este o înscenare (foto: arhiva)
Stelian Călugăru, şeful DGA Satu Mare, a declarat că principala pistă urmărită în anchetă este o înscenare (foto: arhiva)

Direcția Națională Anticorupție și Direcția Generală Anticorupție investighează o posibilă înscenare, care l-ar avea drept posibil autor chiar pe un polițist din IPJ Satu Mare, după ce doi lucrători de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au primit acasă plicuri cu 300 de euro.   

Doi poliţişti sătmăreni din Servicul de Investigare a Fraudelor sunt implicați într-un dosar cercetat de Direcţia Generală Anticorupţie și Direcția Națională Anticorupție, după ce au primit prin poştă plicuri cu 300 de euro. Cei doi poliţişti, Ioan Păcurar şi Ioan Fernea, au depus autodenunţuri la DGA, în care anunţau apariţia plicurilor suspecte în căsuţele lor poştale, în data de 20 ianuarie. Un denunţ anonim trimis pe adresele mai multor instituţii din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor îi acuza de corupție. Achetatorii suspectează faptul că ar fi vorba despre o înscenare.

Nicio amprentă

În fiecare plic se găseau 300 de euro - 200 de euro pentru cel la a cărui adresă a fost trimis şi încă 100 de euro pentru celălalt. Stelian Călugăru, şeful DGA Satu Mare, a declarat că principala pistă urmărită în anchetă este o înscenare, pusă la cale de cineva din interiorul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. „Scrisul de pe plicuri este, cel mai probabil, scrisul unui copil. Amprentele au fost şterse cu meticulozitate, am găsit o singură amprentă digitală parţială pe bani, fapt care ne îndeamnă să credem că autorul denunţului şi cel care a trimis banii este una şi aceeaşi persoană, un om din interior, care este familiarizat cu procedurile de cercetare polițienești și care a lucrat, şi la propriu, şi la figurat, cu <<mănuşi>>, pentru a-i compromite pe cei doi poliţişti” a afirmat şeful DGA. Procurorul DNA Marius Iancu a confirmat informaţiile.

Ioan Păcuraru, unul dintre cei doi poliţişti implicaţi în dosarul instrumentat de procurorii Anticorupţie, ne-a declarat că întreaga poveste este o înscenare. „Apărem ca parte vătămată în dosar, noi am depus autodenunţurile şi aşteptăm ca ancheta să scoată la iveală cine anume a trimis banii şi denunţul, şi să fie tras la răspundere” afirmă Ioan Păcurar.

Cazul în care sunt implicaţi cei doi poliţişti se produce într-un context dificil pentru conducerea IPJ Satu Mare. Comisarul-şef Vlad Boşca, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, agentul-şef Felician Jurj, poliţistul anului 2010 în Satu Mare, lucrător în cadrul aceluiaşi serviciu din IPJ, dar şi comisarul-şef Dumitru Soponar, şef Birou în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sunt cercetaţi în dosare instrumentate de procurorii Anticorupţie.



Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite