Doi meşteşugari fac vitralii pentru Transilvania
0Adrian Curta şi Eotvos Karoly sunt singurii meşteşugari de vitralii din judeţul Satu Mare, Şi-au deschis primul atelier la Oradea, iar în 2005 au venit la Satu Mare, fiind singurii meşteşugari din domeniu.
Adrian Curta şi Eotvos Karoly sunt singurii meşteşugari de vitralii din judeţ. Cei doi şi-au deschis primul atelier la Oradea, unde au învăţat meseria, iar din 2005 s-au mutat la Satu Mare.
În micul atelier de pe strada Lucian Blaga, cei doi fac zilnic geamuri, uşi şi obiecte artizanale. Adrian povesteşte că în atelierul lor se lucrează doar în două stiluri străvechi: cu plumb, tehnică apărută în anul 1050, şi tehnica Tiffany, apărută la sfârşitul secolului XIX. „În meşteşugăritul vitraliilor există doar două tehnici originale, iar noi încercăm să păstrăm tradiţiile, chiar dacă lucrările durează mai mult aşa”, spune Adrian.
Pe parcursul anilor, Adi şi Karcsi au acumulat experienţă în domeniu, iar azi sunt solicitaţi pentru lucrări prin toată Transilvania. „Avem foarte multe comenzi prin ţară, dar mai ales din Transilvania. Fiind singurii meşteşugari de vitralii din judeţ, sătmărenii pasionaţi de aşa ceva vin la noi, dar totuşi, cele mai multe comenzi le primi din Maramureş şi Ţara Oaşului”, mai spune Adrian.
Fac vitralii pentru bogătaşii României
Cei trei ani de experienţă din Oradea şi cei cinci din Satu Mare le-au fost de mare folos celor doi meşteşugari în formarea unui portofoliu şi a unui renume. Deşi primele vitralii au apărut în marile catedrale gotice şi romanice, astăzi, tot mai mulţi investitori privaţi îşi decorează hotelurile şi chiar sediile de companii cu geamuri colorate.
„Avem foarte multe lucrări prin ţară, dar cele mai multe le facem pentru firme private. Printre clienţii noştri se numără şi oameni din Top 100 cei mai bogaţi români, cum ar fi familia Lucuţ din Satu Mare, Mihăilă din Baia Mare, Lohan din Negreşti-Oaş sau familia Mihăilescu din Constanţa”, povesteşte Karoly.
„Este o muncă care necesită foarte multă pasiune, răbdare şi dăruinţă. După formarea unei imagini şi elaborarea planului unei lucrări, decupăm sticla ca pe un puzzle. Apoi, bucată cu bucată, sticla este vopsită cu un pigment special combinat cu siliciu, iar apoi îmbrăcată în cupru şi lipită tot aşa, bucată cu bucată”, povesteşte Adrian.
Deşi majoritatea clienţilor sunt investitori privaţi, cei doi execută lucrări şi pentru biserici. Cea mai mare şi cea mai valoroasă lucrare din ultimii ani au avut-o în 2008 pentru biserica din Românaşi, pentru care cei doi şi alte două ajutoare au muncit timp de 3 luni, câte 10 ore zilnic. Valoarea lucrărilor pentru biserică s-a ridicat la 26.000 euro.
Preţuri
Preţul unui model depinde de complexitate şi de culorile folosite. Preţul este stabilit pe metru pătrat. Cele mai simple modele încep de la 100 de euro/mp, iar cele mai complexe ajung până la 700 de euro/mp. Cei doi lucrează în mare parte cu sticlă de import, iar materialele necesare sunt aduse din Germania şi Statele Unite ale Americii.