Satu Mare: Distracţie caritabilă de Halloween

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Distracţie caritabilă de Halloween
Satu Mare: Distracţie caritabilă de Halloween

Motocicliştii de la Eagle Bikers au strâns fonduri pentru copiii de la Casa Diana. Peste 300 de persoane din Satu Mare şi Zalău au sărbătorit noaptea de 31 octombrie în scop caritabil.

Motocicliştii de la Eagle Bikers au lansat, aseară, campania de strângere de fonduri şi cadouri pentru copiii orfani de la Casa Diana. Sute de bikeri din Satu Mare, Zalău şi nu numai, au dedicat petrecerea de Halloween unui scop caritabil. Costumaţi care de care mai înspăimântător, sătmărenii s-au adunat într-un număr mare la petrecerea care a avut loc în clubul Infinity.

image





Distracţia a început imediat după lăsarea întunericului. Rând pe rând şi-au făcut apariţia personaje din lumea basmelor, vrăjitoare pe mături, vampiri însetaţi de sânge, dar şi spiriduşi care au încercat să învingă vrăjitoarele cele rele. Atmosfera a fost întreţinută cu muzica rock, multă bere şi oameni puşi pe distracţie.

„Am rămas suprins de numărul mare de sătmăreni care s-au alăturat petrecerii. Ne bucurăm că putem să strângem cât mai multe fonduri pentru copiii orfani de la Casa Diana. În prag de Moş Nicolae, vrem să-i aducem în mijlocul nostru pentru a le oferi cadourile şi banii strânşi. Până la data respectivă, toţi cei care doresc să doneze cadouri şi jucării sunt aşteptaţi la club Infinity“, a spus Bereş Zoltan, preşedintele Eagle Bikers.


Au venit şi motocilişti din Zalău

Motocicliştii nu sunt la prima acţiune de acest gen. În luna mai a acestui an au reuşit să adune 6.000 de lei în cadrul unui eveniment organizat la Petin. „Cu banii respectivi am cumpărat haine şi jucării copiilor aflaţi în plasament“, a mai spus Bereş Zoltan.

Şi bikerii din alte judeţe s-au alăturat colegilor din Satu Mare. Au bătut cale destul de lungă până aici, tot în scop caritabil. „Este o iniţiativă demnă de apreciat. Am venit din Zalău pentru a face o donaţie acestor copii. Probabil le vom lua şi noi exemplul şi vom face acelaşi lucru în oraşul nostru“, a declarat George Bunea, free biker din Zalău.

image


Aseară, în clubul Infinity, locul de desfăşurare a campaniei de strângere de fonduri s-au adunat peste 300 de sătmăreni. Preţul de intrare, 5 lei, a fost convenabil pentru toată lumea. „Cred că fiecare copil merită ajutat.


Ne simţim bine aici, mai ales că am venit în scop caritabil“, a declarat sătmăreanul pus de distracţie, Ioan Toma. Tinerii au fost cei care s-au simţit cel mai bine. De lângă aceştia nu au lipsit sticla de bere şi partenera de dans.








image
image
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite