Din paragina de la Puturoasa spre poiana de pe Muntele Mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Puturoasa funcţiona, pe vremuri, şi o tabără şcolară, acum şi ea în paragină. Foto: oas.ro
La Puturoasa funcţiona, pe vremuri, şi o tabără şcolară, acum şi ea în paragină. Foto: oas.ro

Mica depresiune de la Puturoasa, formată în craterul unui vulcan, este zona cu cea mai blândă climă din judeţ, în care curg ape cu proprietăţi terapeutice. Fără alte posibilităţi de cazare decât corturi la purtător, traseul din Vama spre Băile Puturoasa şi Muntele Mic este unul dintre cele mai frumoase din Oaş.

Primii paşi dinspre Vama spre Puturoasa te poartă pe un drum pietruit, care se prelinge de-a lungul văii Talnei, la fel ca majoritatea traseelor de drumeţie cu potenţial turstic din Ţara Oaşului. Drumul spre Puturoasa şi-a pierdut din pitorescul rural, după ce a fost amenajat şi reabilitat pintr-un proiect SAPARD, finalizat în urmă cu doi ani. Totuşi, destinaţia şi-a păstrat neîntinat aerul vechi, generat de amplasament, craterul unui vulcan care a erupt în tinereţea planetei. Cele mai estice băi din judeţ, situate la circa nouă kilometri de localitatea Vama şi la patru kilometri de oraşul Negreşti-Oaş, se află la „altitudine“. Drumeţul urcă o diferenţă de nivel de 400 de metri, într-o pantă lină, înainte de a coborî brusc în microdepresiunea Puturoasa, o căldare cu diametrul de patru kilometri, care adăposteşte vechile băi. Numele neobişnuit al staţiunii provine de la apa minerală sulfuroasă, care emană în atmosferă hidrogen sulfurat. Apele nămoloase din crater au un bogat conţinut de sulf, clor şi iod, cu puternice proprietăţi de vindecare a bolilor reumatice, ginecologice şi într-o varietate de maladii externe, dermatologice. Depunerile de sulf au colorat rocile din zonă în pasteluri, transformând peisajul într-unul de poveste, cu stânci galben-verzui. Băile Puturoasa sunt punctul de plecare pe unui traseu frumos şi nu foarte dificil, spre vârful Muntelui Mic (1012 m). Drumul, marcat cu bandă roşie, are o primă porţiune blândă, pe un drum forestier, după care intră în pădure. Traseul, în pantă lină în prima lui porţiune, urcă abrupt în a doua jumătate, până în poiana de pe vârful Muntelui Mic, la altitudinea de 1.012 metri. O privelişte superbă se desfăşoară privirii, spre Vama, Negreşti-Oaş, cu  Munţii Maramureşului în fundal. Zona este plină de izvoare naturale cu apă rece ca gheaţa. Puteţi continua drumeţia spre vârful Pietroasa, sau, pe un traseu complicat de aproape opt ore, spre Borcutul Tâlharilor.

Puturoasa, băile istorice

La începutul secolului XIX, contele Tolvai Gabor a demarat exploatarea zonei Puturoasa. Pe parcursul anilor, băile şi-au schimbat proprietarul, iar după cel de-al doilea război mondial, acestea au intrat în proprietatea statului. Odată cu trecerea anilor, zona a intrat în declin. Primăria locală a abandonat proiectele de reabilitare a staţiunii, care a ajuns în paragină. „În momentul de faţă, staţiunea nu oferă mai nimic, iar singurele locuri de cazare disponibile sunt la Negreşti-Oaş şi Vama“, afirmă primarul oraşului Negreşti-Oaş, Nicolae Bura. În opinia acestuia, staţiunea are slabe şanse e a reintra în circuitul turistic în viitorul apropiat. „Din păcate, nu se prevăd investiţii imediate în zonă, în condiţiile în care grosul efortului financiar se concentrează pe staţiunea de iarnă de la Luna Şes“, afirmă primarul.  

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite