Deficit de angajaţi de 30% la ISU Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii și paramedicii SMURD Satu Mare au avut anul acesta 1.862 de intervenţii
Pompierii și paramedicii SMURD Satu Mare au avut anul acesta 1.862 de intervenţii

Aproximativ 160 de posturi sunt blocate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someşul“ Satu Mare. Din cauza reducerilor salariale, şapte pompieri au părăsit în acest an sistemul, iar conducerea se aşteaptă ca numărul lor să crească anul viitor.

 Aproximativ 160 de posturi din organigramă sunt blocate, iar în judeţ revin 3,55 inspectori la 100.000 de locuitori, față de 6 cât este necesar. Cu toate acestea, colonelul Iulian Burz, șeful ISU Satu Mare, spune că ar fi cel mai fericit dacă s-ar tăia posturile neocupate, iar organizarea să se facă la nivelul județului, în funcție de necesități. „Societatea nu ne poate pune la dispoziție personalul de care avem nevoie. Căutăm rezerve în interiorul sistemului“, spune colonelul.

Deficit la prevenire

În loc de șase inspectori la suta de mii de locuitori, la Satu Mare sunt doar 3,55. Acești inspectori fac muncă preventivă și sunt pe teren non-stop. „Uneori, din cauza oboselii, la una din două inspecții sunt nevoiți să renunțe. Munca de prevenire e mult mai ieftină decât cea de intervenție. E un grad de uzură ridicat la toți pompierii, de care trebuie să ținem seama“, a mai spus colonelul Iulian Burz, inspectorul șef al ISU Satu Mare. 

Conducerea Inspectoratului împarte oamenii astfel încât să acopere toate intervențiile. Pe lângă tura de serviciu, 100 de pompieri sunt gata oricând să intervină în caz de nevoie. Acești oameni nu părăsesc localitatea, nu beau și sunt pregătiți să răspundă solicitărilor. „Ne descurcăm cu personalul pe care îl avem și deocamdată nu întâmpinăm probleme grave.

Probleme vor fi în momentul în care vom înființa SMURD-ul în Tășnad, Negrești Oaș și Turț“, susţine colonelul Iulian Burz. În prezent, în cele trei localități sunt pompieri care lucrează doar pe mașinile de intervenție cu apă și spumă, însă la SMURD vor fi necesari 12 paramedici.  Potrivit bilanțului Inspectoratului pe anul 2010, numărul intervențiilor și al incendiilor a scăzut cu 9%, respectiv 42,31% față de anul trecut. Șeful ISU mai spune că în momentul în care ambulanțele SMURD pentru cele trei substații noi vor sosi la Satu Mare se va da drumul serviciului. „Cum primim ambulanțele, noi înființăm serviciul. Acolo vor munci câte trei oameni pe tură“, a declarat Iulian Burz. Până în anul 2014, toți pompierii vor avea dublă calificare. Aceștia se vor specializa și în meseria de paramedic. Șapte pompieri au demisionat  Datorită diminuărilor salariale, de la începutul anului șapte pompieri au demisionat, iar conducerea se așteaptă ca și anul viitor să plece oameni din sistem.  

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite