De mâine se pot depune dosarele pentru “Banii de liceu” VEZI AICI CE ACTE SUNT NECESARE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 2.300 de liceeni au beneficiat anul trecut de ajutorul de 180 lei/foto: Arhiva
Peste 2.300 de liceeni au beneficiat anul trecut de ajutorul de 180 lei/foto: Arhiva

Programul social pentru elevii proveniţi din familii cu venituri modeste „ Bani de liceu“ continuă şi în anul şcolar 2011-2012. Pentru a primi ajutorul de 180 de lei lunar, elevii trebuie să depună o cerere în instituţia de învăţământ unde studiază.

Dosarele se depun în perioada 15 septembrie - 1 octombrie, la secretariatele unităţilor şcolare. Ajutorul, în valoare de 180 de lei, se acordă elevilor care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, în ultimele trei luni, este de maximum 150 lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie sau aflaţi sub tutelă, în cazul respectării condiţiei de venit.

Acte necesare pentru dosar

Dosarul prin care se solicită ajutorul trebuie să conţină următoarele documente: cererea completată de elev ( o primeşte de la şcoală în momentul depunerii dosarului); adeverinţa eliberată de dirigintele clasei din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar precedent, media generală şi nota la purtare (pentru elevii de clasa a noua adeverinţa este eliberată de şcola generală de unde provin); adeverinţa de salariu pentru toţi membrii familiei majori cu venitul brut (maxim 150 lei pe membru de familie) pe ultimele trei luni; declaraţie notarială pentru toţi membrii majori care nu au realizat venituri în ultimele trei luni (declaraţia se dă în fata notarului şi se va specifica de asemenea că nu au fost plecaţi din ţară în scopul obţinerii de venituri, ca nu deţin utilaje agricole, că nu au conturi în bănci, că nu au alte proprietăţi în afara celei de domiciliu, că nu au cumpărat autoturisme în ultimul an, că nu deţin paşaport); paşaport (copie şi original); cupoanele de pensie pe ultimele trei luni; certificate de naştere pentru membrii familiei care nu au buletin (copie şi original); buletin, carte de identitate, pentru toţi membrii familiei de peste 14 ani (copie şi original); adeverinţă de elev/student pentru membrii familiei care sunt la şcoală respectiv facultate;  adeverinţă de la finanţe privind impozitele; adeverinţă de la primărie din care să reiasă terenul agricol pe care îl deţine familia, veniturile agricole obţinute; hotărârea de divorţ şi de pensie alimentară (copie şi original); certificate de deces (copie şi original); ancheta socială pentru persoanele din mediu rural (realizată de primaria de domiciliu din care să rezulte numărul de persoane care locuiesc în gospodărie, numărul de camere, dacă au pământ, animale, utilaje agricole).
Termenul de depunere al dosarelor este de 1 octombrie, urmând ca listele cu cerile aprobate să fie afişate, pe 28 octombrie,  pe site-ul banideliceu.edu.ro. Anul trecut, au beneficat de aceste burse, un număr de 2.314 elevi sătmăreni.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite