De azi, sătmărenii pot zbura zilnic spre Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Tarom a introdus încă două curse Satu Mare–Bucureşti, care pleacă spre capitală dimineaţa, la 8.55. Edilii locali intenţionează ca de pe aeroportul Satu Mare să plece avioane destinaţii internaţionale precum Germania, Italia şi Franţa.

Începând de azi, Tarom a introdus noi curse aeriene Satu Mare-Bucureşti, pe lângă cele cinci existente deja. Astfel, în fiercare luni şi miercuri, sătmărenii vor putea zbura spre Bucureşti, ora de plecare de pe aeroportul sătmărean fiind 8.55, iar sosirea în capitală programată la 10.10. În zilele de marţi, joi şi vineri, zborurile spre Bucureşti vor rămâne aceleaşi ca până acum, cu plecare la 19.10.

Mizează pe sălăjeni

Programul de vară a fost introdus începând de azi şi va fi valabil până la sfârşitul lunii noiembrie. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare a spus că noile curse aeriene de dimineaţă sunt extrem de necesare pentru sătmărenii care au treabă în Bucureşti. „Zilnic, aproape 40 de persoane aplează la avion pentru a ajunge în capitală. Noile zboruri de dimineaţă facilitează drumul sătmărenilor care pot să-şi rezolve în timp util afacerile în capitală“, a declarat Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

Principalul motiv pentru care s-a făcut lobby pentru introducerea noilor curse a fost atragerea numărului de pasageri din Sălaj. „Chiar în această dimineaţă am avut două persoane din Sălaj.Acesta este scopul nostru. Mai mult, trebuie să ţinem cont că Satu Mare se află într-o zonă strategică, aproape de Polonia, Ungaria, unde există potenţial de investiţie“, a declarat primarul Iuliu Ilyes.

Vor curse internaţionale



Edilii locali şi judeţeni vor ca de pe Aeroportul Satu Mare să pornească curse internaţionale. „Săptămâna viitoare voi participa, alături de un consultant, la o întâlnire a operatorilor de zbor din Europa, unde ne vom duce cu un plan bine stabilit, cu o situaţia clară a necesităţii curselor internaţionale“, a mai spus Adrian Ştef.  Chiar dacă nu au vrut să menţioneze destinaţiile internaţionale, edilii locali au spus că vor analiza ţările în care muncesc cei mai mulţi sătmăreni: Germania, Italia şi Spania.
„Pista aeroportului sătmărean este cea mai lungă din Transilvania, are 2500 metri şi ar putea primi orice avion internaţional“, a declarat Csehi Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

image

Preţ ca la tren

Preţul unui bilet de avion pe ruta Satu Mare – Bucureşti, dus întors este aprope egal cu preţul unui bilet de tren, la cuşetă. „Dacă locul este rezervat cu şapte zile înainte,  costurile pentru un zbor dus-întors sunt între 350 şi 400 lei, în timp ce pentru tren plăteşti 370 lei, iar distanţa se parcurge în 12 ore, comparativ cu avionul, care ajunge la Bucureşti într-o singură oră“, a declarat Nicolae Fechete, directorul Aeroportului Satu Mare.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite