Satu Mare: Mega Show Dance, succes la prima ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Mega Show Dance, succes la prima ediţie
Satu Mare: Mega Show Dance, succes la prima ediţie

10 tineri talentaţi au participat la primul concurs de dans sportiv organizat în municipiu. Finaliştii au posibilitatea să facă parte dintr-o formaţie profesionistă de dans cu care să evolueze peste hotare

Tinerii sătmăreni se îndreaptă tot mai mult către o carieră în dansul sportiv. Un număr de 10 concurenţi au participat în acest weekend  la prima preselecţie a concursului Mega Show Dance care le oferă posibilitatea câştigătorilor să facă parte dintr-o formaţie profesonistă de dans.  Majoritatea din ei au fost doar amatori, însă publicul i-a susţinut pe fiecare dintre aceştia. Totuşi, au fost concurenţi care s-au remarcat încă de la prima mişcare şi au încântat din prima clipă juriul extrem de exigent.

„A fost un eveniment organizat în premieră în Satu Mare şi pot să spun că şi în România. Am vrut să dăm posibilitatea tinerelor talente să se afirme, să poată participa la concursuri atât în  ţară cât şi în străinătate“, a declarat Erica Lucaci, coregrafă de dans şi membru în juriul de specialitate.

10 concurenţi, stiluri de dans diferite
Concursul Mega Show Dance a adunat, pentru prima preselecţie un număr de 10 persoane, cu toate că iniţial erau 12 înscrişi, însă din motive de sănătate şi personale, doi concurenţi su fost nevoiţi să renunţe pe ultima sută de metri. Concursul a fost deschis de Robert Varga, un tânăr de 19 ani care a dansat pe ritmuri hip-hop. Fiecare concurent a avut de pregătit propria coregrafie de dans. Publicul, destul de numeros a întreţinut o atmosferă incendiară. „Îmi place foarte mult ideea acestui concurs. Am avut şi o prietenă care a evoluat în această seară“, a spus Mihaela Banc.

Zece pe linie
Ca la fiecare concurs, participanţii au primit şi note, pe lângă criticele şi laudele publicului. Vineri seara, la club Infinity, locul de desfăşurare a concursului Mega Show Dance, singurul concurent care a obţinut zece pe linie fost Noris Lobonţiu,  de 17 ani, elev la Colegiul Traian Vuia. Acesta a dansat alături de prietenul lui Boci, împreună făcând un spectacol de zile mari. „Dansez de mai bine de cinci ani, ritmul brake dance  mă caracterizează extrem de bine. Fac parte din formaţia B. Element şi alături de Boci şi alţi trei membri participăm la concusuri în străinătate“, a declarat Noris Lobonţiu. Au obţinut în anul 2005, în Târgul Mureş premiul III la concursul „Media Promotion“. Şi vineri seara, aşa cum era de aşteptat, Noris Lobonţiu a fost primul finalist la secţiunea brake dance. Iulian Tărţan a câştigat la secţiunea „street dance“, Timea Ckuka şi Merk Arnold – dans de societate şi Evelin Illes – pop dance.Aceştia sunt finaliştii care au trecut de prima preselcţia. În data de 6 noiembrie au loc noi preselecţii, iar toţi finaliştii se vor întrecea în marea finală, care va avea loc, cel mai probabil în luna decembrie.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite