DSP Satu Mare: „Consumaţi doar ciuperci cultivate!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mare de decese survenite în urma consumului de ciuperci a atras atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare care recomandă sătmărenilor să consume doar ciuperci cultivate şi să încerce să evite persoanele care le  vând la colţ de stradă.

VEZI AICI CÂŢI OAMENI AU MURIT DIN CAUZA CIUPERCILOR

DSP Satu Mare a avut o întrevedere cu toţi medicii de familie din municipiu, aceştia din urmă primind pliante referitoare la intoxicaţiile cu ciuperci, pentru a fi distribuite populaţiei. S-a aprobat deja reeditarea unui pliant informativ despre această temă, urmând licitaţia şi tipărirea.
„Populaţia este probabil interesată şi de datele statistice privind cazurile de intoxicaţie cu ciuperci, însă mult mai interesantă este conştientizarea: eu, persoană care gândeşte responsabil trebuie să ştiu să mă feresc  de riscul intoxicaţiei, nu pentru că unii au decedat deja, ci şi dacă alţii n-au păţit nimic!. Aşa trebuie să gândim“, a declarat Lidia Tămaş, purtătorul de cuvânt al DSP Satu Mare.

Conform specialiştilor, simptomele intoxicaţiei apar prea târziu, iar o parte din bolnavi nu se mai pot salva, cu tot efortul eroic susţinut de personalul medical. Drept urmare este recomandată consumarea ciupercilor cultivate.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite