DNA a trimis în judecată patru persoane în dosarul „permiselor ungureşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul a fost trimis azi spre judecare tribunalului Satu Mare, în cauză fiind cercetate patru personae în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunile de trafic de influienţă în firmă continuă şi cumpărare de influienţă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimitere în judecată a inculpaţilor: Horvat Andrei, arestat preventiv în altă cauză, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată,Pantelimon Iosif,  Iagăr Tiberius – Gheorghe, Ghinea Ioan Viorel şi Rezes  Zsuzsanna, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009 – decembrie 2009, inculpatul Horvath Andrei a pretins pentru sine şi pentru alţii suma totală de 12.600 euro de la inculpaţii Pantelimon Iosif, Iagăr Tiberius-Gheorghe, Ghinea Ioan Viorel şi Rezes Zsuzsanna, din care a primit efectiv suma de 12.100 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din Ungaria cu atribuţiuni în eliberarea actelor de reşedinţă, examinarea candidaţilor şi eliberarea permisului de conducere, pentru ca persoanele de la care a primit banii să obţină în mod fraudulos permisul de conducere, în condiţiile în care aceştia nu au locuit niciodată în Ungaria şi nu au urmat cursurile şcolii de şoferi.
Inculpatul  Horvath Andrei a mai fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de către procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea pentru fapte de aceeaşi natură.

„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, era menţionat în comunicatul de presă al DNA Satu Mare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite