Satu Mare: Contrabandiştii de ţigări au fost arestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Contrabandiştii de ţigări au fost arestaţi
Satu Mare: Contrabandiştii de ţigări au fost arestaţi

Tribunalul Satu Mare a dispus măsura arestării preventive pe termen de 29 de zilea celor cinci inculpaţii din reţeaua transfrontalieră de contrabandă cu ţigări la frontiera româno-ucraineană şi racolarea unor poliţişti de frontieră în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii: 

Cocian Iepan Petru, administrator de societate comercială, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi contrabandă calificată în formă continuată;

Halas Mihai, persoană fără ocupaţie, recidivist, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi contrabandă calificată în formă continuată;

Dieneş Nicolae, persoană fără ocupaţie, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi contrabandă calificată în formă continuată;

Dieneş Mihai, persoană fără ocupaţie, , în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi contrabandă calificată în formă continuată;

Codrescu Nicolae, administrator de societate comercială, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi contrabandă calificată în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În data de 26 iunie 2009, inculpaţii Cocian Iepan Petru şi Halas Mihai i-au oferit unei persoane denunţătoare, ofiţer de poliţie cu gradul de inspector din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, o sumă de peste zece mii de euro pentru ca acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită introducerea în ţară a unor cantităţi importante de ţigări, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal.

Cei doi inculpaţi coordonau un grup infracţional - din care făceau parte şi inculpaţii Dieneş Nicolae, Dieneş Mihai şi Codrescu Nicolae - şi care, în perioada iulie - august 2009, a introdus în ţară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, peste 100.000 pachete de ţigări, în valoare de peste 150.000 de euro. Ţigările introduse în ţară prin contrabandă erau transportate şi depozitate în diverse locuri de pe raza judeţului Satu Mare în vederea vânzării acestora fie în alte judeţe din ţară, fie în alte state ale Uniunii Europene.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 21 august 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. La aceeaşi dată, Tribunalul Satu Mare a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor pe termen de 29 de zile.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul Poliţiei de Frontieră al judeţului Satu Mare şi ai Jandarmeriei Satu Mare.


 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite