Satu Mare: Clinică particulară de naşteri la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare:  Clinică particulară de naşteri la Satu Mare
Satu Mare: Clinică particulară de naşteri la Satu Mare

Iniţiativa îi aparţine medicului Mircea Munceanu şi se va concretiza anul viitor, în luna februarie. Clinica este deja dotată cu un laborator de analize medicale, pus în funcţiune de săptămâna viitoare.

Municipiul Satu Mare va avea, în cel mai scurt timp, o clinică de naşteri, la standarde europene. Iniţiativa aparţine medicului ginecolog Mircea Munceanu care vrea să ofere sătmărencelor condiţii optime de naştere. Astfel, multe dintre ele vot fi scutite de drumuri la Baia Mare, respectiv Ungaria, unde în ultima perioadă, femeile apelează cu mare încredere. „M-am săturat de condiţiile din spitalele judeţene sătmărene şi vreau să ofer servicii la o calitate superioară, pe care nu o găsesc aici“, a declarat Munceanu.

Aparate de ultimă generaţie

În 2008 a fost demarat proiectul de construire a clinicii de maternitate Gynoprax, în valoare de peste un milion de euro.
„70% este contribuţie proprie, din restul de 30%, bani europeni, mi-am achiziţionat nouă aparate foarte performante“, a mai spus Mircea Munceanu. Clinica, de pe strada Iuliu Hossu nr. 57 va cuprinde un ambulatoriu de obstetrică – ginecolgie, respectiv un laborator de analize medicale şi unul de microbiologie.

Spital maternitate


Ridicat pe două nivele, în clinică se vor face servicii complete de investigare şi supraveghere a sarcinii. Are în dotare un ecrograf foarte performant, 4D, singurul ca model în Satu Mare.
A costat 100.000 de euro şi va fi pus în funcţiune în cel mai scurt timp. Sala de naşteri va fi prevăzută cu condiţii de spitalizare. Cele cinci saloane vor fi dotate cu 10 paturi, mămicile fiind supravegheate îndeaproape. „Va exista şi un salon de terapie intensivă a nou-născuţilor, în sistem roming-in. Liftul, instalat deja, va fi pus la dispoziţia mămicilor“, a mai spus Munceanu. Costul unei naşteri se va ridica la circa 1.000 de euro, iar o investigaţie medicală undeva la 200 de lei. Sala de naşteri va fi deschisă la începutul anului viitor.
Laboratorul de analize medicale va fi pus în funcţiune de săptămâna viitoare. Setul de analize este foarte complex. Ca noutate, rezultatele vor fi primite în maximum trei zile, spre deosebire de alte laboratoare. „Rezultatele la testul Papanicolau se primesc în trei zile. Tot aici se va face dublul şi triplul test de sarcină, iar rezultatele se vor primi scurt timp“, a declarat doctorul Vass Zoltan, medic primar laborator.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite