Cel mai harnic parlamentar doborât de căldură, nu de discuţiile de la comisie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul de Satu Mare, Erdei Istvan, şi-a petrecut noaptea internat la spitalul Universitar de Urgenţă  Bucureşti. Acestuia i s-a făcut rău, ieri, în timpul dezbaterilor din Comisia de buget a Camerei. Cauza problemei se pare că a fost căldura şi nu dezbaterile aprinse din comisie.  

„Pot să spun că de dimineaţă am avut o zi plină. Până la ora 10.00 am avut nişte tineri în vizită iar după acea am lucrat pe nişte proiecte legislative. La un moment dat am simţit  că am o problemă cu tensiunea şi mi s-a făcut rău“, a declarat în această dimineaţă pentru Adevărul de Seară deputatul sătmărean.

Consultat de medicul de gardă
Acesta a mai precizat că a fost consultat de medicul de gardă de la Cameră care i-a recomandat transportul la spital şi unele investigaţii mai amănunţite. „Medicul de gardă mi-a spus că ar fi bine să merg la spital pentru mai multe investigaţii. Aşa am ajuns în ambulanţa SMURD cu masca de oxigen pe faţă. Acum mă simt mai bine. Am avut tensiunea mare iar acum sper că nu e nimic grav. După tratamentul medical primit la spital, tensiunea a fost restabilizată“, a mai spus deputatul. 

Sensibil la schimbările bruşte de temparatură
Colegii deputatului sătmărean cunosc problema de sănătate pe care acesta o are de mai mulţi ani. „Am aflat că i-a fost rău. Trebuia dus la spital ca să fie stabilizat. De ani de zile are probleme cu inima. Ştie toată lumea. Este foarte sensibil la schimbările bruşte de temperatură, iar ieri vremea s-a răcit. Cred că mai degrabă a fost afectat de răcirea vremii decât de discuţiile din comisie“, a declarat colegul Attila Varga.
Soţia deputatului, Edita Erdei, îşi aşteaptă soţul acasă. Ea spune că medicii de la Bucureşti i-au recomandat înlocuirea tratamentului. „Zilnic lua medicamente pentru tensiune. Cred că va trebui să înlocuim actualul tratament cu unul nou. Probabil organismul s-a obişnuit cu acest tip de tratament. Oricum se simte mult mai bine“,  spus soţia deputatului.
Istvan Erdei este aşteptat să ajungă acasă în această seară. Acesta a precizat că şi-a anulat toate întîlnirile din weekend ca să se poată odihni. „Cred că şi oboseala de la serviciu şi-a spus cuvântul“, mai spune deputatul.

Cel mai harnic parlamentar
Potrivit statisticilor publicate de site-ul alesiivoteaza.ro, deputatul a cărui activitatea a fost cel mai urmărită de către sătmăreni este Istvan Doloczi Erdei, deputat din partea UDMR. Aproape 300 de sătmăreni i-au vizualizat profilul pe site. Potrivit datelor publicate, deputatul sătmărean a fost prezent la şedinţe în proporţie de 93,9%, a luat cuvântul în plen de opt ori, a depus patru moţiuni şi a avut nouă propuneri legislative din 2008, de când a fost ales. În clasamentul general de prezenţă la vot, Erdei ocupă locul 22 şi pe primul loc în Satu Mare. De asemenea, este pe primul loc în judeţ în ceea ce priveşte activitatea în plen, propuneri legislative, moţiuni, luări de cuvânt.
 




Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite