Ce fac aleşii noştri în Parlament?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.100 de sătmăreni şi-au monitorizat aleşii pe site-ul alesiivoteaza.ro, care prezintă prezenţa şi activitatea parlamentarilor. Cea mai mare prezenţă la lucrări şi cele mai multe accesări din partea alegătorilor le-a strâns deputatul Istvan Doloczi Erdei.

Sătmărenii pot verifica activitatea parlamentarilor care îi reprezintă în Camera Deputaţilor şi în Senat pe site-ul www.alesiivoteaza.ro. Aici sunt prezentate atât absenţele de la şedinţele parlamentare, cât şi numărul de iniţiative depuse, luările de cuvânt în plen, dar şi cheltuielile pe care le fac aleşii.

Potrivit statisticilor, cel mai monitorizat parlamentar din satu Mare este Istvan Doloczi Erdei, deputat din partea UDMR. Aproape 300 de sătmăreni i-au vizualizat profilul pe site. Potrivit datelor publicate, deputatul sătmărean a fost prezent la şedinţe în proporţie de 93,9%, a luat cuvântul în plen de opt ori, a depus patru moţiuni şi a avut nouă propuneri legislative din 2008, de când a fost ales. În clasamentul general de prezenţă la vot, Erdei ocupă locul 22.
„Nu mă deranjează deloc site-urile de acest gen. Eu nu prea navighez pe internet, iar de această pagină am aflat de curând. De asemenea, consider foarte bună o transparenţă a activităţii noastre, a aleşilor. Legat de absenţe, eu consider că cei ce m-au ales, m-au trimis în Parlament pentru a fi prezent şi nu pentru a absenta”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, deputatul Istvan Doloczi Erdei.
Topurile parlamentarilor de Satu Mare
În funcţie de numărul de vizualizări, pe locul în topul parlamentarilor sătmăreni este Ioan Holdiş, deputat PDL, de a cărui activitate s-au interesat peste 240 de sătmăreni. Ioan Holdiş este urmat de deputatul PSD de Satu Mare Gheorghe Ciocan, cu 208 vizualizări, şi de deputatul UDMR Atilla Varga, cu 197 de accesări.

Cel mai puţin monitorizat dintre aleşii sătmăreni este senatorul PSD Valer Marian, cu 169 de vizualizări ale profilului.
La capitolul prezenţei la şedinţe, aleşii sătmăreni stau bine. Cele mai puţine absenţe le are deputatul Erdei, cu o prezenţă de 93%. Cele mai multe absenţe le are tot un deputat UDMR, Varga Attila, care a participat la 70% dintre şedinţe.
Cele mai multe propuneri legislative le-a avut deputatul Ioan Holdiş (21), urmat de Gheorghe Ciocan (20 de propuneri) şi Valer Marian (19). Pe ultimul loc la acest capitol se găseşte Attila Varga, care a avut doar patru propuneri legislative.

Cifre: 93 la sută este prezenţa la şedinţe a deputatului Istvan Doloczi Erdei.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite