Cătălina Bolba - Face pasiune pentru body fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă a început doar de un an şi jumătate body fitness-ul, Cătălina a reuşit să se impună ca o mare speranţă a acestui sport.

Profil
Născută: 14 noiembrie 1993, Satu Mare
Studii: clasa a X -a Colegiul Naţional” Mihai Eminescu”
Familie: singură la părinţi
 
Exuberantă, plină de viaţă şi, nu în ultimul rând, frumoasă. Acestea ar putea fi, pe scurt, câteva dintre calităţile Cătălinei, o adolescentă din Satu Mare ce are tot viitorul în faţă. Provine dintr-o familie unde sportul a fost pus întotdeauna la mare cinste, tatăl ei fiind un jucător cunoscut de fotbal cu evoluţii pe prima scenă fotbalistică a ţării, dar şi în străinătate.


Cătălina a fost atrasă de sport încă din copilărie, când, datorită staturii sale, a fost sfătuită de părinţi să se îndrepte spre baschet. „ Eram prin clasa a doua când tata m-a luat de mână şi m-a dus la baschet. Mi-a plăcut foarte mult încă de la început, aşa că timp de şase ani neîntrerupt am practicat acest sport. Am avut şi câteva rezultate bune, cum ar fi cele trei medalii cucerite cu echipele la care am evoluat, dar şi o participare la Campionatul Naţional pe licee, care s-a desfăşurat la Braşov” îşi aminteşte Cătălina.

Vicecampioană naţională

A renunţat la baschet, dar n-a stat departe de sport şi a continuat la o sală de fitness, unde a fost rapid remarcată de către instructorul sălii respective. „Sportul pentru mine este un mod de viaţă, aşa că am hotărât să merg mai departe. Johann Merk, instructorul sălii, mi-a propus să mă antrenez special pentru body fitness, iar dacă rezultatele vor fi încurajatoare, să particip la competiţiile de profil”, spune Cătălina.
Prilejul de a participa la o competiţie oficială s-a ivit mult mai repede decât se aştepta. Anul trecut, a concurat la Campionatul european de fitness, culturism şi body fitness, desfăşurat la Baia Mare, la care au luat parte sportivi din 23 de ţări, la categoriile masters şi juniori. Ţinând cont că s-a aflat la o primă participare la un concurs de o asmenea anvergură, locul cinci ocupat de sătmăreancă este mai mult decât promiţător, ea fiind cel mai tânăr participant. Foarte bine s-a comportat Cătălina şi la Campionatele naţionale de culturism, fitness, body fitness şi body-building, competiţie pentru juniori, junioare, masters şi veterani, de la Zalău, din acest an. „Am reuşit să termin pe locul doi, locul întâi fiind ocupat de colega mea de la club, Renata Smutku”, povesteşte sportive din Satu Mare.
În urma acestui rezultat, Cătălina Bolba va reprezenta România la Cupa Mondială, competiţie ce se va desfăşura în Turcia, în luna decembrie a acestui an.

Ce-i place
Îi place foarte mult să facă mişcare şi tot ce înseamnă sport. Îi place să iasă în oraş cu prietenii şi să facă tot felul de năzbâtii. Îi place tot ce îi provoacă adrenalină, în special să se afle pe o motocicletă de mare putere. Adoră să stea cu fetele la bârfe.

Ce nu-i place
Nu-i place când profesorii îşi impun punctul de vedere, chiar dacă nu au dreptate tot timpul. Nu-i place că atunci când se simte cel mai bine cu prietenii, tatăl ei o cheamă acasă. „Mă sună tata să vin acasă când, de fapt, de-abia atunci începe să se încingă atmosfera. Trebuie să mă conformez, n-am ce face”, spune tânăra.

Întrebări şi răspunsuri

Spune-mi trei lucruri care te caracterizează?
C.B.: Cred că sunt ambiţioasă, calitate care, se pare, am moştenit-o de la tata. Sunt amuzantă, asta mi-o spun prietenii, după cum cred că sunt cam egoistă, lucru care mi-l impută tot ei.

Cum vede un adolescent viaţa de astăzi?
C.B: Plină de petreceri, lipsită de griji şi punând şcoala pe ultimul loc. Sigur că multă lume îmi va sări în cap. Eu, fiind la anii adolescenţei, văd oarecum lucrurile mai lejer, cu toate că ştiu că nu e bine. Am tot timpul să-mi schimb părerea, însă deocamdată mă ghidez după conceptul „trăieşte clipa”.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite