Campania „Free Hugs”, a treia oară la Satu Mare
0Un grup de peste 10 liceeni sătmăreni organizează o nouă campanie de „îmbrăţişări gratuite” în oraş. Campania se va desfăşura în centrul oraşului, duminica, de la ora 15.00. Cei care doresc să facă parte din campanie, încă îşi pot anunţa participarea.
În acest weekend va avea loc cea de-a treia ediţie a campaniei internaţionale „Free Hugs – Îmbrăţişări gratuite”. Peste 10 tineri, în mare parte elevi sătmăreni, vor oferi îmbrăţişări călduroare trecătorilor din zona centrală. Astfel, cei care au drum în centrul oraşului duminica după-amiaza, după ora 15.00, vor fi surprinşi de un grup de tineri, îmbrăcaţi în tricouri albe şi „dotaţi” cu pancarte inscripţionate.
Cei care doresc să participe, trebuie să poarte tricou alb şi pancarte. Detalii: Carla Lucaci – 0746796996. Pornirea se va face de la ora 15.00, din faţa statuii Dr. Vasile Lucaciu, din parcul central.