UPDATE: ICIM Arad a învins CSM Satu Mare în a doua dispută din finala Diviziei A. Scorul actual 1-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satu Mare a învins Aradul la primul meci din seria finalei Campionatului Naţional la baschet feminin din Divizia A cu scorul de 67 la 62. La al doilea meci de miercuri seară însă arădencele au egalat şi au învins fetele lui Dan Fleşeriu cu 65 la 61.

UPDATE: Miercuri, ora 22.10

CSM Satu Mare a pierdut cel de-al doilea meci din finala Diviziei A. După succesul de debut de aseară, sătmărencele au pierdut astăzi a doua dispută cu 61 la 65 de puncte faţă de adversarele de la ICIM Arad. Dacă la finalul sfertului trei echipele au reuşit să obţină punctaj egal, respectiv de 41 - 41, ultimul sfert a fost plin de surprize şi o confruntare grea. Echipele au preluat conducerea pe rând, însă în ultimul minut arădencele au înscris cu patru puncte mai mult decât fetele noastre, astfel că meciul a fost câştigat de oaspeţi.

image

Următoarele două meciuri vor avea loc la Arad la începutul săptămânii viitoare. Dacă una din echipe câştigă ambele dispute, ea câştiga campionatul, dacă însă după următoarele confruntări scorul va fi 2 la 2, meciul final din 22 aprilie, organizat la Satu Mare, va fi decisiv.

Vezi aici GALERIE FOTO de la primul meci de marţi seară

Marţi, ora 23.48

CSM Satu Mare a câştigat primul meci din seria finalei Campionatului Naţional de baschet feminin din acest an. Ajunse în finală la Cupa României, alături de fetele de la ICIM Arad, fetele noastre au jucat astăzi primul meci din seria finalei CN, Divizia A, pe teren propriu.

image

Ele au învins Aradul cu un scor de 67 la 62, deşi scorul după prima repriză era de 40 pentru Arad şi 34 pentru Satu Mare. Acesta a fost primul meci jucat, urmând ca cel de-al doilea să aibă loc mâine tot pe teren propriu. Alte două meciuri vor fi jucate la Arad, iar cel de-al cincilea, dacă va fi nevoie, la Satu Mare, la data de 22 aprilie.

image

Campionatul se joacă în sistem 3 din 5, adică, conform regulamentului, dacă una din echipe câştigă trei dispute,  indiferent că se joacă 3, 4 sau 5 meciuri din serie, câştigă campionatul. Conform rezutlatelor din această seară, se pare că sătmărencele au păşit cu dreptul în finală.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite