Satu Mare: Aproape 600 de membrii CARP au primit bani cu împrumutul în luna iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Aproape 600 de membrii CARP au primit bani cu împrumutul în luna iulie
Satu Mare: Aproape 600 de membrii CARP au primit bani cu împrumutul în luna iulie

Pensionarii sătmăreni iau cu asalt Casa de Ajutor Reciproc. De teamă să nu-i prindă iarna fără lemne de foc şi fără medicamente pensionarii sătmăreni sunt obligaţi să ia bani cu împrumutul. 

În plină criză financiară pensionarii sătmăreni sunt nevoiţi să ceară împrumut de la Casa de Ajutor Reciproc pentru Pensionari (CARP) pentru a-şi cumpăra medicamente sau lemne de foc pentru iarnă. Sute de oameni se prezintă săptămânal la ghişeele acestei instituţii iar numărul este în continuă creştere, a declarat directorul  instituţiei, Lucian Marişca. Numai în luna iulie 572 de membrii CARP au primit ajutor financiar , valoarea împrumuturilor acordate fiind de 869.200 lei (opt miliarde lei vechi) “Începând cu data de 15 a fiecărei luni, zilnic, zeci de oameni iau cu asalt instituţia. Am avut lună, în sezonul rece, în care numărul solicitanţilor a ajuns şi la 900”, a declarat Lucian Marişca.  

Împrumuturi pentru lemne, medicamente, achitarea ratelor sau ajutorarea copiilor
Odată cu criza financiară a crescut şi numărul membrilor CARP de la 9.000 la 9.500. Motivele pentru care aceştia se împrumută sunt diverse. De la bani pentru lemne de foc sau medicamente la achitarea unor rate personale sau ale copiilor lor. Alţi pensionari îşi ajută cu banii copii care vor să plece în străinătate solicitând împrumuturi mici chiar şi de 150 de lei. Condiţia de bază pentru acordarea împrumutului este ca persoana care-l solicită să fie membru al CARP. În cazul în care suma solicitată este de până la 1.500 de lei, acesta are nevoie de un girant care să fie membru al CARP sau salariat. Dacă împrumutul depăşeşte această sumă, pensionarul va avea nevoie de doi giranţi. Suma maximă pe care un pensionar o poate obţine de la CARP este de 3.000 de lei, iar termenul de returnare a banilor este de 12 luni.

Iuliu Dărăban, de 53 de ani, un pensionar cu un venit lunar de 540 de lei a primit ajutor  de 1.000 de lei pentru achitarea cheltuielilor la întreţinere care se ridică la 900 de lei. “S-au adunat cheltuielile iar acuma trebuie să le plătesc. Din pensie aşa de mică nu îmi permit să achit şi cheltuieli şi să am şi bani de trai”, a declarat sătmăreanul. 

Familia Timar din cartierul Micro 16 s-a împrumutat cu 3.000 de lei pentru a-şi izola termic apartamentul. “ Vecinii şi-au izolat apartamentele iar la noi se face mucegai. Din pensia de 606 lei nu ne permitem să dăm atâţia bani odată” a declarat capul familiei, Ştefan Timar.    


La CARP se pot înscrie pensionarii de orice categorie, care trebuie să cotizeze lunar cu 1% din pensie pentru a-şi crea un fond.



Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite