Satu Mare: CAMPANIE Front comun pentru înlăturarea cerşetorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: CAMPANIE  Front comun pentru înlăturarea cerşetorilor
Satu Mare: CAMPANIE Front comun pentru înlăturarea cerşetorilor

Adevărul de Seară continuă campania de presă menită să sensibilizeze autorităţile locale cu privire la amploarea fenomenului de cerşetorie

image

De amploarea fenomenului de cerşetorie ştiu toate instituţiile statului responsabile strict pe acest domeniu. Cu toate acestea, nu se găsesc soluţii viabile în ceea ce priveşte combaterea lui. Problema şi mai mare apare atunci când pe stradă sunt întâlniţi mame cu copii în braţe sau când minorii sunt puşi expres la cerşit. Nu de puţine ori sătmărenii se lovesc în intersecţii de mamele cerşetoare care îşi ţin în braţe copilul abia născut. Din milă, nimeni nu ezită să nu le dea bani. Însă toate acestea nu duc decât la încurajarea fenomenului de cerşetorie.
Mihaela Bonea, şef serviciu Abuz, Neglijare,  din Cadrul Direcţiei Generale Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare este de părere că cerşetoria poate fi combătută prin formarea unui lanţ între instituţiile abilitate. “Trebuie să ne unim şi să luăm împreună măsuri, dacă o verigă lipseşte, lanţul nu mai are niciun sens”, a declarat aceasta.
Au fost cazuri în care mamele cu minorii în braţe, prinse la cerşit, au primit ajutor din partea Protecţiei Copilului. Intennate de nenumărate ori în centre speciale, acestea nu pot sta la nesfârşit. Mai mult, separarea copilului de mamă nu este cea mai bună soluţie.

Trebuie dovezi clare


Pentru ca un părinte să fie decăzut din drepturile părinteşti  trebuie să fi încălcat grav legea. Şi pentru cerşetorie se aplică această măsură, însă este extrem de greu de dovedit. “Poliţia comunitară le amendează, ne aduc nouă copii minori pe care îi înternăm în centru de minori. În cealaltă zi, mamă îşi ia copilul şi-l vedem după câteva ore pe stradă. Dacă ar fi decăzute din drepturi, probabil nu ne-am mai confrunta cu astfel de situaţii”, mai spune Mihaela Bonea. Din păcate, niciun părinte nu recunoaşte că îşi pune copilul la creşit. Este o anchetă stufoasă, care necesită mult timp. “Abia în momentul în care avem dovezi clare, putem să acţionăm împotriva lor”, a declarat Bonea.

Ajutor minim


Multe dintre persoanele care le întâlnim zilnic pe străzile Sătmarului nu au nici acte de identitate. Pentru că sunt şi amendate, nu pot intra în posesia unui ajutor social. Adevărul este că sunt şi persoane care, cu toate că primesc aceşti bani, recurg şi la cerşetorie, pentru că este mult mai rentabilă. “Noi am avut cazuri în care, după ce am ajutat o persoană să între în legalitate şi să beneficieze şi de ajutor social, s-a lăsat de cerşit. S-ar putea să fie una dintre soluţii”, a declarat Mihaela Bonea.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite