Satu Mare: Bugetarii sătmăreni s-au alăturat protestelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Bugetarii sătmăreni s-au alăturat protestelor
Satu Mare: Bugetarii sătmăreni s-au alăturat protestelor

Medicii şi finanţiştii au asigurat doar urgenţele. Liderii de sindicat sunt decisi să se alăture şi mitingului din data de 8 septembrie, ce va avea loc la Bucureşti

De la orele dimineţii, aproximativ 200 de medici şi asistenţi protestau, în linişte, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare. „Ne-am alăturat bugetarilor din solidaritate. Pe lângă revendicările lor, avem şi noi pretenţii la asigurarea drepturilor salariale pentru trimestrul al IV-lea, primele de stabilitate, sporul de vechime şi salariile de merit“, a declarat Aurelia Pop, preşedinta sindicatului Sanitas Satu Mare. Cei mai afectaţi au fost însă bolnavii. Multe dintre persoane au fost întoarse din drum, medicii asigurând doar urgenţele. „Este incredibil ce se întâmplă, nu găseşti niciun medicament în spital. Data trecut am plătit 800 de lei doar pentru aşa ceva“, declara Iudita Macioca, o sătmăreancă a cărei mamă are nevoie de îngrijiri medicale.

Acces interzis la Finanţe

Cei mai revoltaţi au fost contribuabilii sătmăreni, care au fost întorşi din drum de la Finanţele Publice. Cu toate că pe uşi era afişat anunţul cu greva generală, mulţi dintre sătmăreni au încercat în zadar să intre în instituţie. „Am nevoie de un certificate fiscal şi nu pot să îl scot. Probabil vin mâine sau voi încerca să aflu mai multe date la telefon“, a declarat Otilia Pop. Alţi sătmăreni vroiau să solicite acte pentru reîntregirea dosarului pentru încălzirea locuinţei cu gaz. „Îmi trebuia un formular dar portarul m-a întors din drum“, a declarat Raţ Iosif.

Profesori împărţiti

La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ profesorii au optat pentru două forme de protest: 42 de profesori au optat pentru greva general iar 22 de persoane pentru greva de solidaritate. „Liderii de sindicat au anunţat greva, dar încă nu ne întrebaseră dacă dorim sau nu. Acest protest este oarecum în zadar.“, spune Alexandru Blaga, profesor de matematică.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite