Botos Norbert- Nu-şi poate imagina viaţa fără muzică
0Botos Norbert este un adevărat fan al muzicii. Spune că nu-şi poate închipui viaţa altfel decât făcând muzică, dar, dacă ea n-ar exista, ar deveni patiser.
La 12 ani s-a înscris la Şcoala Populară de Arte, la secţia de orgă electronică, avându-l ca maestru pe Csendes Istvan. Aici a studiat timp de 4 ani. Între timp, a fost admis la Liceul de Artă Satu Mare, unde şi-a continuat studiile în muzică la secţia clarinet. Aici, unul din profesorii care şi-au lăsat amprenta pe viaţa lui, a fost Fejer Kalman. „Profesorul Fejer este cel care m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt şi să mă aproprii sufleteşte de muzică”, spune Norbert.
De la liceu, următorul pas în cariera muzicală a fost admiterea la facultatea de specialitate. Admiterea consta în două probe, de care a trecut cu succes, devenind unul din puţinii studenţi bugetari şi bursieri ai Universităţii Creştine „Partium“, din Oradea, secţia pedagogie muzicală.
Îi place jazz-ul
La facultate, tânărul şi-a însuşit vaste cunoştinţe în muzică, având profesori de muzică dintre cei mai buni din ţară, printre care Laszloffy Zsolt – dirijor şi compozitor la numeroase instituţii de muzică din ţară. Una din materiile lui preferate din timpul facultăţii a fost opţionalul piano jazz, avându-l ca profesor pe Ary-Nagy Sandor, profesor la Şcoala Populară de Arte, Oradea.
Încă din timpul facultăţii a început să cânte în formaţia 4 Ever, din Satu Mare, în 2007. Un an mai târziu, tot de la Satu Mare, primeşte oferta de a cânta în trupa reggae-ska, The Underskies, ofertă pe care o şi acceptă. Câteva luni mai târziu, în ultimul an de studiu la Oradea, a început să cânte într-o formaţie de jazz, alcătuită din colegi de facultate.
În 2009, pentru o scurtă perioadă de timp, a fost şi „clăparul“ formaţiei Tabassco, din Târgu Mureş. Cu toate că a încercat mai multe stiluri de muzică, preferatul lui rămâne jazz-ul.
„Legat de muzică, îmi face plăcere să cânt şi la saxofon, iar pe lângă trupele în care activez şi azi, obişnuiesc să particip la diferite recitaluri corale alături de corul Artemis, din Satu Mare”, spune Norbert.
Trăieşte din muzică
În prezent muzica este prioritară în viaţa lui, motiv pentru care nu o practică doar ca un hobby, ci şi ca formă de viaţă. Trăieşte din muzică, cântă la festivaluri, petreceri private şi predă ore particulare de pian tinerilor muzicieni sătmăreni.
În privinţa viitorului, una din marile lui dorinţe este să devină profesor de muzică şi să-i ajute pe tinerii talentaţi care vor să înveţe. Cea mai mare dorinţă a lui Norbert să înveţe piano-jazz de la profesori marcanţi din străinătate şi să participe la tabăra de jazz din luna august, ce va avea loc la Oradea.
Ce-i place?
Îi place să înoate, să plece în excursie şi să petreacă mult timp cu prieteni, dar cel mai mult adoră muzica.
Ce nu-i place?
Ceea ce îi displace este mentalitatea de acasă, nesimţirea şoferilor şi formele de manifestare a stării de nervozitate şi a stresului. Totodată, nu-i plac nici oamenii mincinoşi şi neserioşi.
Dacă nu ai face muzică, ce altă meserie ţi-ai însuşi?
B.N.: Dacă nu aş face muzică, cu siguranţă m-aş perfecţiona în domeniul cateringului, deoarece în 2004 am urmat cursuri de patiser la Budapesta. Cred că aceasta ar fi prima opţiune după muzică.
Cum apreciezi muzica ce se ascultă în România?
B.N.:Nu cunosc foarte bine muzica românească, deoarece încerc să mă orientez mai mult spre muzica internaţională. Ceea ce aud în jurul meu, fie că vorbim de muzică românească, fie de cea străină, are o valoarea muzicală din ce în ce mai mică, iar calitatea din ce în ce mai proastă.