Biserica sărmanilor, dărâmată pentru construcţia unui mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:
100 de oameni săraci din Satu Mare mănâncă, de trei ori pe săptămână, la bisericuța de lemn de pe Drumul Careiului.
100 de oameni săraci din Satu Mare mănâncă, de trei ori pe săptămână, la bisericuța de lemn de pe Drumul Careiului.

Aproximativ 80 de sărmani din municipiu vor rămâne fără cantină, locul acesteia urmând să fie luat de parcarea unui  complex comercial.

Proiectul Mega Mall de pe Drumul Careiului din Satu-Mare  va desființa bisericuța de lemn folosită ca şi cantină de Fundația „Acoperământul Maicii Domnului". Aproximativ 100 de sărmani, tineri și vârstnici, boschetari sau provenind din familii numeroase, primesc în biserică trei mese calde pe săptămână.

Între 70 și 100 de oameni, printre care aproximativ 30 de copii, înconjoară în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă, edificiul de lemn construit pe șantierul Bisericii „Sfinții împărați Constantin și Elena", aflată în construcție. Bisericuța-cantină va fi demolată în primăvară, odată cu demararea construcției Mega Mall. Locul bisericii va fi luat de parcarea complexului.

Reprezentanții fundației înființate de preotul Susan Tiberiu Vălean caută soluții pentru a-și putea păstra obiceiul început acum doi ani, prin care cei mai săraci sătmăreni din cartierele Micro 15 și Micro 16 au beneficiat, 130 de zile pe an, de o masă caldă, oferită gratuit de fundație prin intermediul enoriașilor.

Martor la recensământul sărăciei

Joi, 3 noiembrie, la ora 17.00, aproape 50 de sărmani așteptau liniștiți la intrarea în biserică sosirea transportului cu mâncare. Mai târziu, au apărut și alții. Printre ei şi Edi, un tânăr care spune că a bătut Europa pe jos, un „trubadur" acordeonist și o familie cu opt copii. 

Prinsă în trafic, mașina a întârziat. Sărmanii au cinat devreme, pe la ora 18.00, din farfurii albe, cu tacâmuri curate, după o rugăciune, un „mulțumesc" spus cu ochii ascunși în pământ și un prânz pentru mulți absent sau cules din gunoi. Mai întâi copiii, iar apoi adulții, s-au așezat la mesele de „pub", din lemn masiv, pe bănci lăcuite, fără spătar, la lumina lumânărilor, în bisericuța friguroasă rămasă fără electricitate. Au primit varză călită cu carne.

„Ne-au tăiat curentul, dar ne descurcăm cu lumânările. Important e ca oamenii să mănânce. Nimeni nu fură cu stomacul plin", spune părintele Vălean, în timp ce cară plasele cu desert, fructe donate de un grup de copii de la școala „Octavian Goga". 

Potențiale soluții

Preotul a declarat pentru „Adevărul de Transilvania" că demolarea bisericii de lemn impune mutarea temporară a „cantinei" la subsolul bisericii în construcție, unde au fost deja mutate slujbele religioase. „Am putea face mai mult dacă am fi ajutați. Un spațiu pentru o cantină ar fi minunat, iar o centrală termică dezafectată ar fi un dar de la Dumnezeu. Avem un proiect, am vrea să facem un centru de zi din fonduri europene, unde să-i și educăm pe copii, nu doar să-i hrănim. Nu putem face proiect fără sediu. Am depus solicitări la Primărie, Consiliul Județean, am găsit înțelegere și la Prefectură, acum ne rămâne să nădăjduim că vom fi sprijiniți", afirmă preotul Vălean.

Unul dintre imobilele identificate de fundație este o centrală termică dezafectată din zona străzii Arinului, concesionată de Primărie în urmă cu cinci ani, dar fără niciun proiect materializat. În prezent, clădirea este locuită de o parte dintre „clienții" bisericii, boschetarii de pe malul stâng al Someșului.

Primarul Iuliu Ilyes: „N-avem sedii, dar avem centrale"


Primarul Iuliu Ilyes a exclus acordarea unui sediu „la cheie" pentru fundație, însă nu exclude asocierea cu fundația prin acordarea unei centrale termice. „Asocierea cu fundația pentru o centrală termică dezafectată este singura posibilitate. N-avem ncio altă variată viabilă. Dar ei vor trebui să scoată două miliarde de lei vechi să o pună la punct. Asta e greu pentru o fundație" a declarat Ilyes.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite