Stiri din Satu Mare

Biserica arsă din Soconzel, în atenţia Casei Albe

15 martie 2010, 11:00 |  Autor: Lucian Laszlo | 

Cuvinte cheie: Satu Mare, Transilvania, Adevarul, Malancas,

Soconzel în rapoartele Casei Albe

Satu Mare

Soconzel în rapoartele Casei Albe

 

Incendiul care a distrus biserica în raportul pe 2009 al Departamentului de stat al Statelor Unite ale Americii. În raportul despre respectarea drepturilor omului se menţionează că un preot ortodox a dat foc fostei biserici Greco catolice din Soconzel.

Judeţul Satu Mare este menţionat într-un raport al Biroului pentru Democraţie şi Drepturile Omului din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. „În data de 3 octombrie, un preot ortodox incendiază o fostă biserică greco-catolică, biserică-monument construită în anul 1777, din localitatea Soconzel, judeţul Satu Mare, chipurile, în urma unei ţigări aruncate la întâmplare în iarba uscată din curtea bisericii“, se arată în raportul dat publicităţii în data de 11 martie.

RAPORT

Tenta dată de raportul Departamentului de Stat al SUA prin folosirea cuvântului „allegedly“ , care înseamnă chipurile, vorba vine, vezi Doamne, denotă interpretarea evenimentului prin prisma unui presupus război interconfesional. Preotul paroh din Soconzel, Ioan Malancaş, este surprins de interpretarea dată evenimentului de oficialii americani. „Adică să dau foc intenţionat? Trebuie să fii nebun să faci aşa, doar eu am avut grijă de biserică, de peste 30 de ani de când sunt aici“, susţine preotul. El mai spune că, despre vreun conflict interconfesional nici nu poate fi vorba. „Nici un suflet la noi în sat nu este greco-catolic. Ce-i drept şi eu m-am născut greco-catolic. Dar, după retrocedările din 1948, aici toată lumea este ortodoxă. Nu avem nicio problemă în acest sens“, mai spune părintele Malancaş.

Şi înaltele feţe bisericeşti au rămas surprinse de interpretarea dată întâmplării din data de 3 octombrie. „Este ceva de neimaginat. Nu a fost aşa. A fost un accident stupid. Părintele nu îşi aduce aminte să fi aruncat el ţigara în iarbă. Acolo este un cimitir şi o cărare pe care circulă mai multă lume. Oricum parohul este în continuare zguduit de cele întâmplate. El este un om bun şi nu cred că este cazul să luăm în seamă astfel de abordări“, a declarat Marian Crainic, protopop de Carei.

Monument istoric

Biserica monument, construită din lemn, veche de aproape 300  de ani, singura mândrie a celor 270 de suflete din localitatea Soconzel, a ars până în temelii în data de 3 octombrie 2009. Iniţial, preotul paroh Ioan Malancaş, a declarat că chiar el a aruncat un muc de ţigară la întâmplare în iarba uscată, nereuşind să stingă focul după ce acesta a cuprins vegetaţia din jurul bisericii. Ulterior, acesta a susţinut că nu îşi mai aminteşte cum s-a întâmplat şi care a fost cauza exactă a incendiului.  Autorităţile nu au identificat până în acest moment cauza care a dus la izbucnirea incendiului.

Construită din lemn de stejar în anul 1777,  biserica de dimensiuni reduse avea o intrare bogat decorată şi prin existenţa pridvorului cu stâlpi şi arcade plasate pe faţada vestică. Interiorul avea fragmente de pictură murală din secolul al XVIII-lea. Biserica muzeu, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, se afla pe lista monumentelor istorice, fiind în patrimoniul Muzeului Judeţean Satu Mare.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole