UPDATE Procesul Marianei Popa a fost amânat din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul s-a terminat în cinci minute. Vasile Ştrango nu s-a prezentat nici la această înfăţişare. El este plecat în străinătate şi va reveni în ţară abia pe 29 ianuarie.

Ora 11.00  Mariana Popa şi Ioan Ulici s-au prezentat azi  dimineaţă la proces. Procesul s-a terminat în cinci minute din cauză că Vasile Ştrango nu s-a prezentat nici la această înfăţişare. Cel care a cerut amânarea procesului a fost avocatul lui Vasile Ştrango. Acesta a prezentat instanţei solicitarea clientului său de a amâna procesul pe motiv că Vasile Ştrango îşi însoţeşte copilul în străinătate la un tratament medical. Va reveni în ţară abia pe 29 ianuarie. După citirea documentelor medicale, instanţa a decis amânarea procesului până pe data de 31 ianuarie.

La Tribunalul Satu Mare are loc astăzi o nouă înfăţişare în procesul de trafic de influenţă în care este implicat fostul inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Mariana Popa.

Mariana Popa, alături de Ioan Iulici, fost director adjunct al Direcţiei Generale a Finanaţelor Publice Satu Mare şi omul de afaceri Vasile Ştrango sunt judecaţi într-un dosar de trafic de influenţă. În rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie se arată că,  în cursul lunii decembrie 2009, Ioan Ulici, în calitate de director adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, a pretins de la Vasile Ştrango un procent de 3% din contravaloarea lucrărilor achitate de Inspectoratul Şcolar Satu Mare firmei conduse de el. Suma de bani a fost pretinsă pentru ca Ioan Ulici să intervină la Mariana Popa care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să achite o parte din contravaloarea unor lucrări de extindere şi reabilitare efectuate de firma lui Vasile Ştrango la una dintre unităţile şcolare aflate în subordinea IŞJ Satu Mare. Fiind determinată de Ioan Ulici, în aceeaşi perioadă, Mariana Popa a efectuat plata lucrării respective doar după ce Vasile Ştrango a dat suma de 3.000 de lei, reprezentând 3% din contravaloarea lucrărilor respective, pentru filiala locală a unui partid politic. La prima înfățișare, din data de 13 decembrie 2011, Mariana Popa a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării. Procesul începe la ora 09.00.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite