Autorii a două tâlhării, prinşi după câteva săptămâni de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au reuşit depistarea şi reţinerea suspecţilor în cazul a două tâlhării ce au avut loc pe parcursul acestei luni. Autorii au primit aseară mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, în urma activităţilor investigative întreprinse în cauză, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au prins şi reţinut pe Robert V. de 34 ani şi Carmen K. de 22 ani, ambii din Satu Mare. Aceştia, în seara zilei de 2 februarie a.c., în jurul orei 22,00, profitând de faptul că victima, Aurica N. de 45 ani, era neînsoţită, prin violenţă, au deposedat-o de poşetă şi bijuteriile pe care le purta, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 2700 lei.

Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în seara zilei de 21 februarie a.c., Carmen K. împreună cu Carmen V. de 24 ani, aflându-se într-un bar din municipiul Satu Mare, au acostat un bărbat în vârstă de 50 de ani şi, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale contra cost, l-au deposedat pe acesta de bijuterii şi suma de 100 lei. Cele trei persoane reţinute au fost prezentate de poliţişti magistraţilor. Faţă de Robert V. şi Carmen K. s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, iar faţă de Carmen V. s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite