Au luat criza în balon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de sătmăreni practică sport în balonul cu aer
Zeci de sătmăreni practică sport în balonul cu aer

Cele trei terenuri de sport amenajate în interiorul balonului din curtea Liceului German sunt solicitate la maximum de sătmăreni. Doi oameni de afaceri din Satu Mare nu au ţinut cont de problemele financiare şi au pariat pe o investiţie de 110.000 de euro.

Singurul balon de aer presostatic din Satu Mare, care funcţionează ca sală de sport pe timp de iarnă, este plin de clienţi, în ciuda faptului că preţurile pentru închiriere nu sunt tocmai mici. Astfel, cei doi oameni de afaceri din Satu Mare care au avut ideea investiţiei reuşesc să prospere chiar şi pe timp de recesiune.
Balonul din curtea Liceului Johann Etinger (Liceul German) a fost amplasat în luna decembrie, iar ideea a pornit de la necesitatea unei astfel de săli de sport, mai ales că elevii erau nevoiţi să îşi ţină orele într-una împrovizată. „Adrian Vereş, tatăl unui elev de la Liceul German, care practică şi tenis de performanţă, a venit cu ideea aceasta. Împreună am pus bazele afacerii, iar în momentul de faţă treba merge foarte bine“, a declarat Adrian Taşcu, profesor de tenis şi unul dintre investitori.

Terenuri de tenis, fotbal, handbal şi baschet

În interiorul balonului cu aer se află trei terenuri de sport: unul de tenis, prevăzut cu suprafaţă de zgură, unul de fotbal, pe suprafaţă sintetică, precum şi unul mix, pe care se poate practica, handbal şi volei. Investiţia totală se ridică la 110.000 euro şi cuprinde, pe lângă balon şi suprafeţele de joc, instalaţiile şi generatorul de aer cald, toate fiind de ultimă generaţie şi de provenienţă italiană.
Zilnic, între orele 8 şi14, elevii Liceului German îşi susţin orele de educaţie fizică aici, iar ulterior terenurile sunt disponibile pentru cei care doresc să le închirieze. „O oră pe terenul de tenis costă 50 de lei, iar pentru cel de fotbal până la 150 lei“, a mai declarat Adrian Taşcu.

Afacerea prosperă

Terenurile sunt solicitate la maximum, zeci de sătmăreni alegând să practice vreme de câteva ore sport în balonul cu aer. „Condiţiile sunt foarte bune, se joacă bine pe iarba artificială“, a declarat Cristian Chindriş. Chiar dacă cheltuielile de întreţinere sunt foarte ridicate, cei doi investitori nu aduc bani de acasă. „Lunar cheltuim 4.000 de euro cu utilităţile, însă reuşim să ne scoatem investiţiile. În plus, am încheiat un contract cu Liceul German, care suportă cheltuielile în timpul în care se desfăşoară orele de educaţie fizică. Fără acest parteneriat, nu am reuşit să ne menţinem pe piaţă“, a mai spus Adrian Taşcu.

CIFRĂ
4.000
de euro
costă, în fiecare lună, întreţinerea balonului cu aer

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite