Atenţie la ţurţurii de gheaţă şi zăpada de pe acoperişuri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neîndepărtarea ţurţurilor se sancţionează
Neîndepărtarea ţurţurilor se sancţionează

Ţurţurii şi zăpada de pe acoperişurile blocurilor şi ale caselor au început să cadă pe trotuare, punând în pericol viaţa sătmărenilor. Temperaturile ridicate din ultimele zile se vor menţine şi în zilele următoare.

În acest moment, la Satu Mare sunt 3 grade Celsius. Vremea frumoasă provoacă topirea zăpezii căzută în ultimele zile, iar ţurţurii au început să se desprindă. Reponsabilitatea de a îndepărta ţurţurii de pe acoperişuri este a asociaţiei de locatari sau a proprietarilor. Legislaţia prevede amenzi destul de mari pentru cei care nu-şi curăţă casele de ţurţuri. Neîndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişuri, necurăţarea zăpezii sau a gheţii de pe trotuarele din faţa imobilelor după depunere se sancţionează cu amenzi la 100 la 300 lei pentru persoanele fizice şi de la 200 la 500 lei pentru persoanele juridice. Totodată, apa rezultată după topirea zăpezii poate cauza deteriorarea clădirilor prin infiltraţii care pot determina căderi de tencuială sau alte elemente ornamentale. Proprietarii (locatarii) sunt obligaţi să ia măsurile necesare pentru funcţionarea în stare de siguranţă în exploatare a clădirilor şi a instalaţiilor aflate în folosinţă comună, conform prevederilor art. 5 din H.C.L. nr. 33/2011 privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţie în domeniul edilitar-gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice, a circulaţiei rutiere în Municipiul Satu Mare. Potrivit acesteia, “neîndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişuri, necurăţarea zăpezii sau a gheţii de pe trotuarele şi rigolele din faţa imobilelor după depunere, precum şi aruncarea acestora din curţi pe străzi, de către proprietarii sau deţinătorii imobilului se sancţionează cu amendă de la 100 la 300 lei pentru persoanele fizice şi de la 200 la 500 lei pentru persoanele juridice”.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite